4. El adună oile

　　Păstorul nu numai că scoate oile din locul de primejdie şi le conduce, ci scopul păstorului este ca să le adune (versetul 13). Tocmai aceasta este caracteristica unei turme: nu este vorba de o simplă adunătură de oi, ci ele formează împreună o turmă. Această adunare pe care o face păstorul stă în contradicţie cu împrăştierea făcută de aceia care împung şi lovesc pe cele slabe (versetul 21). Păstorul nu are în vedere numai binele fiecărei oi în parte, ci şi îngrijirea turmei în totalitatea ei.Dumnezeu a avertizat de multe ori pe poporul Său, să nu se depărteze de Cuvântul Său. Urmarea acestei neascultări va fi împrăştierea şi robia. Dar Dumnezeu a dat poporului Său şi făgăduinţa, că în cazul în care se vor căi, El va fi Acela care îi va aduna şi-i va aduce înapoi în ţara lor.Deja în cartea Deuteronom găsim această indicaţie, de exemplu în capitolul 30.2-3, unde Dumnezeu spune prin Moise: „Dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi vei asculta de glasul Lui ... atunci Domnul Dumnezeul tău îţi va întoarce pe cei captivi şi Se va îndura de tine şi te va aduna din nou dintre toate naţiunile printre care te va fi risipit Domnul Dumnezeul tău.“Ştim că aceste lucruri s-au întâmplat deja parţial în istoria lui Israel, dar împlinirea lor deplină va avea loc în viitor. Dumnezeu Îşi va aduna poporul Său dintre toate popoarele, între care el este astăzi încă împrăştiat, şi va aduce pe copiii lui Israel în ţara lor de moştenire, pe care El le-a promis-o. Despre aceasta vorbesc multe texte din profeţi.O profeţie deosebită este în Ieremia 23.1-4, pe care vrem să o cităm: „«Vai de păstorii care nimicesc şi risipesc oile păşunii Mele!» zice Domnul. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel despre păstorii care păstoresc pe poporul Meu: «Voi aţi risipit oile Mele şi le- aţi alungat şi nu le-aţi îngrijit. Iată, voi pedepsi asupra voastră răutatea faptelor voastre», zice Domnul. «Şi Eu voi aduna rămăşiţa oilor Mele din toate ţările unde le-am alungat şi le voi aduce din nou în staulele lor şi vor fi roditoare şi se vor înmulţi. Şi voi ridica peste ele păstori şi ei le vor păstori.»“Şi în Mica 2.12 auzim pe Dumnezeu spunând: „Voi aduna negreşit, Iacove, pe toţi ai tăi; voi strânge negreşit rămăşiţa lui Israel; îi voi pune la un loc ca pe oile din Boţra, ca o turmă în mijlocul păşunii lor.“Împrăştierea poate fi deci atât rezultatul căilor proprii, cât şi o consecinţă a acţiunii păstorilor falşi. Dar strângerea este întotdeauna un act al harului şi al îndurării Păstorului cel mare. Lui nu-i este indiferent dacă oile Sale se rătăcesc şi se risipesc.Profetul Naum jeleşte astfel: „poporul tău este împrăştiat pe munţi şi nu-l strânge nimeni“ (Naum 3.18). Prin profetul Isaia, Dumnezeu spune poporului Său: „Te-am părăsit pentru o scurtă clipă, dar te voi aduna cu mari îndurări. ... Mă voi îndura de tine cu o bunătate eternă, zice Domnul, Răscumpărătorul tău“ (Isaia 54.7-8).

Strângerea poporului lui Dumnezeu în Noul Testament

　　Dacă facem o aplicaţie la noi, constatăm că intenţia Păstorului îndurător nu s-a schimbat. El încă mai are intenţia să strângă pe poporul Său. Scopul venirii Sale pe pământ a fost, printre altele, „ca să-i adune într-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi“ (Ioan 11.52). Ştim că această afirmaţie se referă în ceea ce priveşte aspectul de învăţătură la unitatea Adunării.În Vechiul Testament exista un popor al lui Dumnezeu care avea un semn exterior de apartenenţă. Dar adevăraţii credincioşi din acest popor erau „împrăştiaţi“, ceea ce înseamnă că nu erau special legaţi unul cu altul. În Noul Testament există un popor al lui Dumnezeu constituit din toţi oamenii născuţi din nou, care prin legătura lăuntrică (prin Duhul Sfânt) sunt legaţi unii cu alţii, iar aceasta este Adunarea lui Dumnezeu (1 Corinteni 12.13).Dumnezeu nu numai că vrea să aibă un popor pe acest pământ, ci El doreşte ca poporul Său să se stângă împreună, să fie strâns. În Faptele Apostolilor, unde ne este prezentată istoria timpurie a primilor creştini, citim de mai multe ori, că credincioşii erau adunaţi laolaltă (Fapte 2.1; 4.31; 10.27; 12.12; 20.7-8). Unitatea poporului lui Dumnezeu nu trebuie să fie una teoretică; ea trebuie să se arate acolo unde credincioşii se strâng ca Adunare în Numele Domnului Isus.Despărţirile şi împrăştierile în grupări omeneşti – aşa cum, din păcate, ele caracterizează astăzi creştinătatea – nu au fost niciodată după gândurile lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea vrăjmaşului, care caută să risipească oile (Ioan 10.12) şi, din păcate, în multe cazuri a reuşit. Din citatul prezentat mai înainte din Ieremia 23.1-2 reiese clar că satan îşi găseşte ajutoare în păstorii falşi.Conducătorii şi păstorii din poporul lui Dumnezeu poartă o responsabilitate mare. Prin comportamentul şi slujba lor, ei pot să ajute la strângerea poporului lui Dumnezeu, dar pot şi să contribuie la împrăştiere. Acest lucru este valabil atât pentru adunarea locală, dar şi în afara ei. Pentru înţeleptul Solomon erau şase lucruri, pe care Dumnezeu le ura, şi şapte, care erau o urâciune pentru sufletul Său, şi între acestea se numără: „cel care seamănă neînţelegeri între fraţi“ (Proverbe 6.19).Şi apostolul Pavel exprimă un avertisment foarte serios în această direcţie: „Dar vă îndemn, fraţilor, să luaţi seama la cei care fac dezbinări şi prilejuri de poticnire împotriva învăţăturii pe care aţi primit- o; şi depărtaţi-vă de ei“ (Romani 16.17). La ce contribuim noi? Strângem sau risipim? Această întrebare ne este adresată cu toată seriozitatea, şi nu vrem să ne debarasăm de ea.Un alt gând trebuie amintit aici. O turmă adunată este formată din mieluşei şi din oi, adică animalele tinere şi animalele bătrâne sunt împreună. La fel este situaţia şi în turma lui Dumnezeu. Deja de la început, viclenia lui satan a fost, ca să despartă pe fraţii tineri şi surorile tinere de bătrâni, pe părinţi de copii (un exemplu grăitor avem în Exod 10.9-11). Această viclenie o foloseşte satan şi în zilele noastre, cu mare succes.Acest lucru nu înseamnă nicidecum că într-o adunare locală în afara întrunirilor regulate ale tuturor fraţilor şi surorilor nu pot să existe preocupări separate cu fraţii şi surorile tinere sau cu fraţii şi surorile în vârstă. Dimpotrivă, tocmai tinerii au probleme şi greutăţi specifice, şi vom face bine dacă le vom fi de ajutor (ore de tineret, ore de întrebări şi răspunsuri etc.).Însă dacă acest lucru duce la diviziuni între cei în vârstă şi tineri, trebuie să ne întrebăm foarte serios, ce nu este corect. Doresc oare tinerii să aibă mai multă libertate? Sau se tem cei în vârstă că vor pierde influenţa? Să cercetăm motivele – fiecare pentru sine. În orice caz este bine ca orele din cursul săptămânii şi de duminica să fie frecventate de orice grupă de vârstă. Aceasta înseamnă responsabilitate – în mod deosebit în vestirea Cuvântului – pentru toţi aceia care se lasă folosiţi de Domnul.O ultimă aplicaţie este cu privire la familia noastră. Familiile intacte (adică adunate) nu sunt numai celula societăţii, ci ele sunt şi celula pentru o viaţă sănătoasă a Adunării. Aceasta o ştie şi satan, şi de aceea se foloseşte de orice mijloace să distrugă într-un fel sau altul familia creştină. În lume a reuşit într-o măsură mare. Familia este pentru mulţi oameni numai o formă de a trăi împreună – şi probabil nici măcar cea mai bună formă.Din păcate, nici noi nu rămânem neinfluenţaţi de diminuarea sentimentului valorii familiei în general. Dar gândurile lui Dumnezeu nu se schimbă. Principiul Lui este încă valabil: „Tu şi casa ta“. Dumnezeu nu ne priveşte numai personal, ci el ne priveşte şi în legătură cu familiile noastre. Fisurile interne în familie sunt o durere pentru Păstorul nostru cel mare, care doreşte şi aici „să adune“. Aceasta înseamnă responsabilitate pentru fiecare membru al familiei, în mod deosebit pentru taţi.