Părtăşia

„Cu aşa drag stau la umbra lui" (Cîntarea Cîntărilor 2.3)

Moise îl vedea pe „Cel ce este nevăzut" (Evrei 11.25); aceasta îi dădea hotărîre. Cînd a realizat el prezenţa lui Dumnezeu, Faraon nu mai era nimic. Cînd părtăşia noastră cu El este întreruptă, ceea ce ne caracterizează este slăbiciunea şi nesiguranţa.

Nu este adevărată putere decît în Domnul Hris-tos. Eu n-am nici o putere în vreun alt moment, ci numai atunci cînd sufletul meu este în părtăşie intimă cu El. Ori, toată puterea directă a lui Satan se desfăşoară mai cu seamă cu scopul de a ne împiedica să trăim din Hristos.

Un scop esenţial pe care trebuie să-1 urmărim este ca părtăşia cu Domnul Hristos să fie atît de adîncă, tot aşa ca şi predica noastră si toate învăţăturile noastre; altfel, învăţătura va fi ea însăşi fără putere; mai mult, nu vom fi cu Dumnezeu pe acest drum şi, în fond, acesta este singurul lucru folositor.

Cînd Dumnezeu are nevoie de slujitori, El poate să-i facă atît de activi cît este nevoie, ca pe Pavel sau ca pe „fiii tunetului"; dar părtăşia este pentru El lucrul cel mai preţios. Era o deosebire între Petru si loan; inima lui Isus Hristos - Domnul iubit - se odihnea satisfăcută pe a aceluia care se sprijinea pe pieptul Lui.

Sufletul credinciosului ar trebui să aibă legături mult mai strînse cu Dumnezeu, decît cu oricine altcineva. Părtăşia sfinţilor este preţioasă, însă trebuie ca sufletul meu, înainte de toate, să aibă o intimitate de părtăşie cu Dumnezeu, care să întreacă totul, căci părtăşia sfinţilor decurge din părtăşia cu Dumnezeu.

A te bucura în Dumnezeu, iată părtăşia; a-I prezenta o nevoie nu este părtăşie. Dumnezeu vorbea cu Avraam, „prietenul Său" (lacov 2.23); în aceasta constă părtăşia.

Părtăşia cu Dumnezeu este locul tainic unde se retrage inima celui credincios. Dacă trăim în legătură cu Dumnezeu, nu ne mai gîndim la noi înşine. Moise nu ştia că „pielea feţei lui strălucea" (Exodul 34.29), atunci cînd toţi în Israel ştiau. El privise în sus, în afară de el însuşi; apoi, întors spre pămînt, purta asupra lui strălucirea cerului.

Nimeni nu poate să fie mai strîns apropiat de noi decît Dumnezeu, pentru că El este în noi. Dar cît de minunată este această intimitate!

Crucea şi cununa merg împreună; dar, şi mai mult: crucea şi părtăşia merg împreună. Crucea atinge voinţa mea firească; pentru aceasta, ea zdrobeşte şi înlătură ceea ce împiedică părtăşia.

Dacă nu sînt în părtăşie, trebuie ca Duhul Sfînt să vorbească conştiinţei mele, în loc să se slujească de mine.

Lucrarea noastră să fie o lucrare de credinţă, care îşi trage puterea şi chiar existenţa din părtăşia cu Dumnezeu, Tatăl nostru.

Înfăţişînd adevărul lui Dumnezeu, dacă nu putem să vorbim ca şi cum am vorbi cuvintele lui Dumnezeu (1 Petru 4.11), în părtăşie cu El, mai bine am face să păstrăm tăcere.

Pot să cercetez Cuvîntul cu sîrguinţă, dar dacă nu găsesc, prin acest mijloc, părtăşia cu Domnul, acesta nu-mi va fi folositor, pentru moment, cel puţin.

În ce îşi găseşte Mîntuitorul bucuria, dacă nu în părtăşia cu răscumpăraţii Săi?