Până va veni
„Puneţi-le în negoţ până mă voi întoarce“ (Luca 19.13).
„Pentru că, de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El“ (1 Corinteni 11.26).
„Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni“ (Apocalipsa 2.25).
Venirea Domnului pentru ai Săi este un adevăr bine cunoscut. Ştim că El va reveni curând, deoarece El Însuşi a spus: „Eu vin curând!“ Această nădejde vie exista deja la primii creştini. Aceştia Îl aşteptau zilnic pe Domnul şi şi-au organizat viaţa potrivit acestui eveniment. Şi noi Îl putem aştepta zilnic pe Domnul. Această aşteptare va avea o influenţă asupra vieţii noastre ca creştini în această lume. Cum doreşte Domnul Isus să ne găsească atunci când va veni? Versetele de mai sus ne dau răspunsul:
- să lucrăm
- să vestim moartea Sa
- să ţinem cu tărie.
Să lucrăm până va veni
Cunoscuta pildă din Luca 19 prezintă un om de neam mare care, plecând într-o ţară îndepărtată, le-a lăsat slujitorilor săi mine (monede de argint) cu care să facă negoţ până se va întoarce. După ce s-a întors din călătoria sa, a examinat ce au făcut slujitorii săi cu minele în timpul absenţei sale. Unul dintre slujitori a fost foarte harnic şi a câştigat cu mult efort alte zece mine. Un altul a dobândit printr-o bună gospodărire cinci mine. Amândoi au fost lăudaţi în aceeaşi măsură de stăpânul lor. Cel de-al treilea slujitor s-a mulţumit însă doar să păstreze mina într-un ştergar, fără să facă ceva cu ea. El a fost mustrat de stăpânul său. Cu siguranţă, ar fi fost lăudat şi el chiar şi numai pentru o mină câştigată în plus.
Şi noi am primit ceva de la Domnul în timpul absenţei Sale. Acest ceva îl putem folosi pentru El. Fiecare credincios, mic sau mare, sărac sau bogat, frate sau soră, are de făcut aici, pe pământ, o lucrare. Desigur, ea este diferită, dar fiecare are una anume. Noi trebuie doar să o recunoaştem în faţa Domnului şi să o facem în credincioşie. Trebuie să ne îndeplinim lucrările noastre şi nu să căutăm pe cele pe care Domnul le-a încredinţat surorilor sau fraţilor noştri. În ochii oamenilor sunt probabil lucrări „mari“ şi „mici“, dar Domnul nu răsplăteşte „mărimea“ unei slujbe, ci credincioşia şi dăruirea cu care o îndeplinim. Noi măsurăm cu alte etaloane decât Domnul, dar când este vorba de slujirea noastră, are valabilitate numai etalonul pe care îl aplică Domnul.
Să vestim moartea Sa până va veni
Deja la instituirea cinei, Domnul a spus: „Să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea.“ Trebuie să ne amintim de El, de ceea ce a făcut El la cruce. De ce a fost necesară o descoperire deosebită din partea lui Dumnezeu către Pavel în această privinţă? Nu este suficient să cunoaştem scena în care Domnul le-a dat ucenicilor Săi cina ca amintire permanentă a morţii Sale? În primul rând recunoaştem cât de importantă este pentru Domnul strângerea laolaltă a preaiubiţilor Săi la Masa Sa pentru a vesti moartea Lui. În al doilea rând, 1 Corinteni 11 ne arată clar că cina în amintirea Sa este un lucru temporar. Facem aceasta „până va veni El“. A gândi la moartea Sa în legătură cu semnele dragostei Sale este o lucrare pentru acest pământ.
Fiecare ocazie de a vesti moartea Domnului este unică. Fiecare duminică, în care nu facem acest lucru din delăsare, este o ocazie pierdută, pe care nu o mai putem recupera. Când ai Săi se strâng pentru frângerea pâinii şi noi lipsim, probabil din indiferenţă, Îl necinstim pe Domnul. Dorinţa Sa este să vestim moartea Lui până va veni. După ce ne va lua la Sine, nu vom mai putea îndeplini această dorinţă a Sa. De ne-am gândi la ceea ce a făcut Domnul pentru noi la cruce, la suferin-ţele Sale de neînţeles şi la dragostea Sa nemărginită! Atunci nu ne va veni greu să-i dăm răspunsul şi să facem acest lucru „până va veni El“!
Să ţinem cu tărie ce avem până va veni
În adunarea din Tiatira pătrunsese o învăţătură rea, care nu corespundea gândurilor lui Dumnezeu. De aceea Domnul le-a cerut celor care nu aveau această învăţătură să păstreze ceea ce aveau. Ce aveau ei de fapt? Fără îndoială, ceea ce se aminteşte în versetul 19: „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta şi răbdarea ta“.
Şi noi trăim într-o perioadă în care se impun învăţături rele în creştinătate. Şi pentru noi este valabilă invitaţia Domnului de a păstra ceea ce avem până va veni El. A doua epistolă către Timotei ne arată că aceasta este o responsabilitate personală în faţa Domnului; El Îşi va păstra însă întotdeauna din aceia care păzesc Cuvântul Său în credincioşie. Împreună cu aceştia putem ţine cu tărie ceea ce avem. Dumnezeu nu ne lasă singuri, ci El ne dă dintre aceia care ţin cu tărie la adevăr.
În acest loc se vorbeşte pentru prima dată în cele şapte scrisori despre venirea Domnului. El Însuşi vesteşte că va veni din nou. Ce promisiune preţioasă pentru cel care doreşte să ţină cu tărie în credincioşie şi în răbdare la Cuvântul lui Dumnezeu!
Domnul doreşte să ne vadă ca unii care lucrăm, vestim moartea Sa şi ţinem cu tărie până va veni El. Numai când toate aceste părţi sunt prezente în aceeaşi măsură, suntem sănătoşi în credinţă şi ducem o viaţă fericită şi împlinită până va veni El.