Osea 9:1-17

Evenimentele istorice care corespund acestor profeţii sunt relatate în capitolele 15.8–17.18 din cartea 2 Împăraţi. Cei din urmă împăraţi ai lui Israel au considerat ca fiind o politică înţeleaptă aceea de a se sprijini alternativ pe Egipt şi pe Asiria (v. 3; comp. cu capitolul 7.11,12 şi cu 2 Împăraţi 17.4), însă tocmai aceasta le-a adus pieirea. La rândul lor, cei scăpaţi din Ierusalim şi din Iuda caută să se refugieze în Egipt (la Nof, sau Mof) mai degrabă decât să rămână în „ţara Domnului“, cum fuseseră îndemnaţi de Ieremia (v. 6; Ieremia 42.10,19). Nu suntem oare şi noi asemenea lor? De câte ori nu ni se întâmplă şi nouă ca, izbindu-ne de câte o greutate, să căutăm ajutor mai degrabă la oameni decât la Domnul (Psalmul 60.11)? Efraim trebuia să fie lipsit de fii, să rămână steril şi fără roade pentru Dumnezeu, asemenea smochinului pe care l-a blestemat Domnul (v. 16; Marcu 11.12-14). Această profeţie se împlineşte prin risipirea actuală a celor zece seminţii, până la restabilirea lor pentru împărăţia milenială. Cât despre iudeii propriu-zişi (Iuda şi Beniamin), soarta lor, de la respingerea lui Mesia, este de a fi „rătăcitori printre naţiuni“ (v. 17; Deuteronom 28.64,65). Necunoscând timpul „cercetării“ lor în har (Luca 19.44 sf.), ei trebuie să fie cercetaţi prin judecată (v. 7).