Osea 9-11

Avem înaintea ochilor acest emoţionant amestec de afecţiune şi judecată, pe care îl regăsim atât de des la acest profet. Efraim nu avea să rămână în ţara care era a lui Yahve, pentru că Dumnezeu nu-şi abandonează drepturile, indiferent cât ar fi să fie de mare nelegiuirea poporului. Poporul urma să meargă în captivitate şi nu se va mai putea apropia de Domnul. Profetul şi omul spiritual nu vor mai putea să-i fie de folos ca legături cu Yahve, iar Dumnezeu avea să-i încurce şi să-i facă de ruşine prin ceea ce ar fi trebuit să-i lumineze şi să-i conducă: profetul urma să fie o cursă pentru sufletul lui, deşi altădată a fost o sentinelă din partea lui Dumnezeu. Corupţia lui Efraim era profundă, ca în zilele Ghibeei, a cărei istorie ne este relatată la sfârşitul cărţii Judecători, aşa că ei urmau să fie cercetaţi. Dumnezeu îl luase pe Israel din mijlocul naţiunilor ca să fie obiectul plăcerii Lui, dar Israel l-a urmat pe Baal-Peor chiar înainte de a fi intrat în ţară. Dacă Dumnezeu răbdă îndelung, totuşi El ia cunoştinţă de toate lucrurile. Efraim urma deci să fie rătăcitor printre naţiuni.

În capitolele 9 şi 10, Duhul îi reproşează lui Israel altarele şi viţeii lui de aur. Ei urmau să fie luaţi în captivitate. Şi Iuda avea şi el să poarte jugul. Asirianul avea să ia acei viţei care fuseseră încrederea lui Israel. După toate acestea (cap. 11), Dumnezeu îşi aminteşte de afecţiunea lui de la-nceput pentru Iacov. Le reaminteşte toată tandreţea lui, bunătatea lui şi îngrijirile pe care le-a acordat. Ei urmau să se întoarcă în starea în care fuseseră înainte, în Egipt, dar aceasta fiind captivi în Asiria. Dar, oricât ar fi de mare păcatul lui Israel, inima Dumnezeului lor refuză să abandoneze poporul şi El nu-i va nimici. El este Dumnezeu şi nu un om, aşa că, în cele din urmă, supus şi tremurând, poporul va fi reaşezat de El în locuinţele lui.