Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Osea 8 - William Kelly

de William Kelly - 22 Martie 2016

Osea 8

În acest capitol, Domnul îi avertizează cu glas tare în legătură cu judecata necruțătoare care avea să vină. „Pune trâmbiţa la gura ta! El vine ca un vultur împotriva casei lui Yahve“. Sunt aceleași imagini simbolice folosite de Domnul în Matei 24, unde ucenicilor li se spune despre sunetul puternic de trâmbiță și de vulturii care se vor strânge la sfârșitul veacului. Trâmbița este, în mod clar, anunțul scopului lui Dumnezeu într-o chestiune oarecare. Aici este sunetul judecății iminente, după cum în profețiile ulterioare ale Domnului trâmbița cheamă pe evreii risipiți, sau, mai curând, pe Israel să se strângă laolaltă. Vulturii sunt un simbol al instrumentelor răzbunării divine, ei abătându-se cu siguranță și rapiditate asupra prăzii. Fac acum referire la ambele pentru a ilustra unitatea surprinzătoare a Scripturii și pentru a arăta cum, de la început până la sfârșit, folosirea simbolurilor este guvernată de înțelepciunea desăvârșită a lui Dumnezeu. Acesta este un ajutor semnificativ pentru o interpretare corectă, deoarece, dacă profeții ar fi folosit fiecare propriile lui expresii specifice, atunci înțelegerea Scripturii ar fi fost ceva incomparabil mai dificil. Există un limbaj bine definit al simbolurilor folosite în Biblie și, odată ce am înțeles un simbol într-un pasaj, el are aceeași semnificație în alt pasaj, fiind de ajutor în ceea ce altfel s-ar dovedi mult mai greu de înțeles. Dar este bine de reținut că, sub aspect al profunzimii, Noul Testament depășește Vechiul Testament, și, cu toate că mulți se plâng de dificultățile limbii ebraice, ele nu sunt de aceeași natură, ci se datorează unei relații diferite.

„Vor striga către Mine: «Dumnezeul meu, noi Te cunoaştem, noi, Israel!»“ Era doar o mărturisire cu buzele. „Israel a lepădat binele; vrăjmaşul îl va urmări. Şi-au pus împăraţi, dar nu prin Mine; au făcut căpetenii şi Eu n-am ştiut; şi-au făcut idoli din argintul lor şi din aurul lor, ca să fie nimiciţi. Samario, viţelul tău te-a lepădat; mânia Mea s-a aprins împotriva lor; până când vor fi ei incapabili de curăţie? Pentru că din Israel este şi acesta: un meşter l-a făcut, şi el nu este Dumnezeu; pentru că viţelul Samariei va fi sfărâmat. Pentru că au semănat vânt vor secera furtună. Nu este nici un fir de grâu; dacă ar răsări, n-ar da făină; şi dacă ar da, străinii o vor înghiţi negreşit. Israel este înghiţit: acum sunt printre naţiuni ca un vas în care nu-ţi găseşti plăcerea“.

În duh, profetul vede poporul deja în captivitate dar nu nimicit, fiind risipiți printre națiuni, dar niciodată asimilați cu ceilalți, disprețuiți ca nimeni alții, dar supraviețuind tuturor cruzimilor și rușinii până în ziua de azi. „Pentru că s-au suit în Asiria ca un măgar sălbatic, singuratic; Efraim şi-a tocmit iubiţi. Da, deşi au dat ei daruri printre naţiuni, acum îi voi aduna şi vor începe să fie strâmtoraţi sub asuprirea împăratului căpeteniilor“. Aceasta era marea ofensă adusă lui Dumnezeu, pe care Îl părăsiseră și Îl uitaseră, fără de care El S-ar fi arătat cu siguranță pentru a-i elibera, cum a făcut pentru Iuda. Ei au căutat protecție la Asiria așa că acolo au fost deportați spre rușinea lor. „Pentru că Efraim a înmulţit altarele, ca să păcătuiască, altarele îi vor fi pentru a păcătui“. Aceasta era cealaltă mare călcare de lege a lor care a produs numai rău și durere. „I-am scris mulţimea de lucruri ale legii Mele; ele sunt socotite ca un lucru străin. Ei înjunghie carne pentru jertfele darurilor Mele şi o mănâncă; Domnul nu găseşte plăcere în ele; acum El Îşi va aminti de nelegiuirea lor şi va cerceta păcatele lor; ei se vor întoarce în Egipt. Dar Israel a uitat pe Creatorul său şi construieşte palate; şi Iuda a înmulţit cetăţile întărite. Dar Eu voi trimite foc asupra cetăţilor lui şi va mistui palatele lor“. Poate să fie o diferență în ceea ce privește măsura îndepărtării: Israel L-a părăsit pe Dumnezeul cel adevărat, iar Iuda se încredea în cetățile lui întărite, dar judecata avea să arate că Dumnezeu nu este indiferent, nici într-un caz, nici în celălalt, față de dezonoarea care I-a fost adusă. Denunțul este aici mult prea clar pentru a mai fi necesare explicații.