Osea 7

Capitolul prezintă o descriere foarte solemnă cu aceleași dovezi și mustrări pentru păcat adresate tuturor și arată că, în pofida îndurării răbdătoare și a apelurilor lui Dumnezeu, ei au devenit din ce în ce mai răi. Ziua eliberării era încă departe. Intervenția în bunătate a lui Dumnezeu nu a făcut decât ca păcatul poporului să se manifeste mai vizibil: „Când am vrut să vindec pe Israel, atunci s-a descoperit nelegiuirea lui Efraim şi răutatea Samariei. Pentru că ei practică înşelăciune (conform Ioan 3); şi hoţul intră şi ceata tâlharilor jefuieşte afară. Şi ei nu-şi zic în inima lor că Eu ţin minte toată răutatea lor. Acum faptele lor îi împresoară; ele sunt înaintea feţei Mele. Ei desfată pe împărat cu răutatea lor şi pe căpetenii cu minciunile lor“.

Ce poate fi mai plastic decât această descriere din versetele 4-7, chiar dacă este întrucâtva neclar datorită stilului deosebit de comprimat și a figurilor de stil care se succed rapid, unde inima arde de patimi, iar satisfacerea poftelor și lingușirea sunt combustibilul? „Toţi comit adulter, ca un cuptor încălzit de brutar: el încetează să aţâţe focul după ce a frământat aluatul până s-a dospit. În ziua împăratului nostru, căpeteniile s-au îmbolnăvit de aprinderea vinului; el a întins mâna sa batjocoritorilor. Pentru că inima le este ca un cuptor, când stau la pândă. Brutarul lor doarme toată noaptea; dimineaţa arde ca un foc învăpăiat. Toţi sunt aprinşi ca un cuptor şi sfâşie pe judecătorii lor. Toţi împăraţii lor au căzut; nimeni† dintre ei nu strigă către Mine“. Efraim este prezentat ca amestecându-se cu națiunile care Îl dezonorează pe Yahve. Ar mai fi fost o speranță dacă el judeca acea încăpățânare, ușurătate și confuzie și se pocăia; dar el ajunsese ca „o turtă neîntoarsă“ (v. 8). Prin urmare nu mai putea decât să se ardă atât de rău încât să nu mai fie bun de nimic. „Străinii i-au mâncat puterea şi el nu ştie; da, peri albi s-au ivit ici şi colo pe el şi el nu ştie“ (v. 9). Era destul de clar că idolii lor păgâni se dovedeau a fi spre ruina lor. „Şi mândria lui Israel mărturiseşte înaintea feţei lui. Şi, cu toate acestea, ei nu se întorc la Yahve Dumnezeul lor, nici nu-L caută“. Aceasta este confirmat în versetul 11 prin dovada nebuniei lor. Perii albi care începuseră să se arate ici și acolo nu promiteau o cunună onorabilă pentru capul lor, ci, departe de aceasta, erau doar semnul morții care lucra neputința și al depărtării de Dumnezeu. De aceea se spune: „Şi Efraim a ajuns ca o porumbiţă proastă, fără priceperea. Ei cheamă Egiptul, merg în Asiria“. Adică privesc oriîncotro, numai către Dumnezeu nu. Fără-ndoială, Domnul lucrase cu ei pedepsindu-i potrivit dreptății Lui care răsplătește.

De aceea se spune: „Când vor merge, Îmi voi întinde plasa asupra lor, îi voi doborî ca pe păsările cerurilor; îi voi pedepsi, după cum a auzit adunarea lor. Vai de ei, pentru că au rătăcit de la Mine! Pierzare lor! pentru că s-au răzvrătit împotriva Mea. Şi Eu voiam să-i răscumpăr, dar ei spun minciuni împotriva Mea. Şi n-au strigat către Mine în inima lor, când urlau în paturile lor. Se adună pentru grâu şi must; s-au abătut de la Mine. Eu i-am deprins, în adevăr, le-am întărit braţele, dar ei plănuiesc răul împotriva Mea. Se întorc, dar nu la Cel Preaînalt; sunt ca un arc înşelător. Căpeteniile lor vor cădea prin sabie, din cauza furiei† limbii lor; aceasta va fi batjocura lor în ţara Egiptului“. În zadar au apelat la Egipt, care nu numai că le-a înșelat încrederea, ca Asiria, ci și-a și bătut joc de captivitatea și de nenorocirea lor. Așa se poartă lumea față de poporul lui Dumnezeu care s-a făcut vinovat. Indiferent ce favoruri le-a dat Dumnezeu, ei s-au întors împotriva Lui și indiferent ce judecăți a trimis El împotriva lor, ei nu au strigat către El. Cât de groaznică a ajuns starea lor atunci când, după cum era drept, au fost lăsați în nebunia lor și sub pedeapsa cuvenită pentru aceasta! „N-au strigat către Mine în inima lor,“ spune Domnul. Au strigat când erau pedepsiți, dar niciodată nu au strigat către Dumnezeu din inima lor când urlau în paturile lor. Judecata nu a avut efect un moral asupra lor cum nu a avut nici îndurarea.