Osea 6-7

Aceasta îi inspira profetului pledoaria emoţionantă prin care îndeamnă poporul să se întoarcă la Yahve. Credinţa are întotdeauna această resursă pentru că în pedeapsă ea vede mâna lui Dumnezeu, a Dumnezeului ei, şi poate face apel la îndurarea Dumnezeului pe care-L cunoaşte. În versetul 4, Duhul exprimă tandreţea lui Dumnezeu faţă de copilul Lui răzvrătit şi arată cât de trecătoare sunt câteva mici mişcări înspre bine care pot exista totuşi în inima lui. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a trimis mărturia profeţilor, un mijloc extraordinar, după cum am văzut, pentru a mai menţine un timp, şi aceasta în mod moral şi real, relaţia poporului cu Dumnezeu. Pentru inima lui Dumnezeu nu este vorba de forme exterioare, ci este problema lipsei relaţiilor morale cu El. De aceea El a ridicat profeţi, ca ei să fie mijloace prin care oamenii să fie în relaţie cu El, pentru a aduce către Sine inima poporului, dar, cum făcuse şi Adam**** în grădina Edenului, ei au călcat legământul de care depindeau binecuvântările cu care Dumnezeu îi copleşise; ei au fost trădători faţă de El. Yahve, Dumnezeul lor, era perfect dispus să-l ridice pe Israel din ruină, dar, dacă intervine, atunci prezenţa lui face să se descopere toată nelegiuirea care constituie o barieră morală pentru această ridicare. Faţă de aceasta, inima profetului se revarsă din nou în plângeri pentru nelegiuirea poporului.

Profeţia lui Osea este importantă prin aceea că ne furnizează tabloul moral al poporului pe care Dumnezeu l-a judecat, arătându-ne starea poporului care a făcut ca această judecată să fie absolut necesară. Nimic nu este mai impresionant în gura lui Dumnezeu decât acest amestec de reproşuri, tandreţe şi chemări pentru întoarcere pentru a avea momente mai fericite. Dar totul a fost zadarnic, aşa că Dumnezeu a trebuit să judece şi apoi să recurgă la harul Lui suveran, care-l va aduce pe Israel la pocăinţă şi îl va face să se întoarcă la El. Poporul îi încuraja la nelegiuire pe împărat şi pe căpetenii. Nelegiuirea lui Israel îşi arătase deja roadele în slăbiciunea lor; îl mâncau străinii (Osea 7:9); dar nu acesta era motivul ca ei să revină la Yahve. Dacă uneori s-au arătat sensibili faţă de nenorocirea lor, atunci ei strigau în patul lor, dar nu strigau către Dumnezeu. Ce imagine a omului sub efectele păcatului: el tot nu vrea să se întoarcă la Domnul!