Osea 3

Osea 3 prezintă un sumar și mai concis al trecutului, prezentului și viitorului lui Israel, dar această schiță, așa scurtă cum este. cuprinde trăsături noi și izbitoare. Chiar și evreii care recunosc că profeții lor sunt inspirați divin mărturisesc că Osea 4 descrie exact starea lor prezentă, așa cum este de multe secole: fără altar al lui Dumnezeu, dar și fără idolatrie, fără nici o mângâiere prin preoți adevărați, nici prin idoli, cu toate că ei tot se mai laudă că se alipesc de Yahve, în pofida păcatelor lor. Cât de orbi sunt că trec cu vederea faptul că ei nu mai sunt în relație cu Yahve și că numai după ce va lua sfârșit îndelunga stare anormală din prezent îl vor căuta pe Dumnezeul lor!

După cum am spus, acest capitol încheie partea introductivă a profeției. Osea este se ocupă în continuare cu planurile lui Dumnezeu. „Şi Yahve mi-a zis: «Du-te din nou, iubeşte o femeie iubită de un prieten şi adulter㻓. Din nou avem cel mai dureros contrast dintre obiectul afecțiunii Domnului și josnica purtare a lui Israel reprezentată de Gomer, care i-a fost necredincioasă profetului, după cum înainte de căsătorie s-a sugerat că avea să fie. Exactitatea limbajului și curăția slujitorului lui Dumnezeu care a primit un ordin atât de deosebit sunt extrem de frumoase. Ea nu mai este numită „soția ta“, ci „o femeie“, dar necurăția ei a fost după căsătorie, așa că ea este numită pe drept adulteră. I se spune să meargă din nou să o iubească pe acea femeie iubită de „un prieten“. Nu este vorba de iubirea conjugală, dar ea trebuia să fie iubită, așa cum a și fost: păcatul ei nu găsea nici o scuză în vreo lipsă de afecțiune. Îndemnul nu era în felul oamenilor, nici măcar după regulile legii care prevedea cum să se poarte Israel. Era har și era „aşa cum este iubirea lui Yahve pentru fiii lui Israel, deşi ei se întorc spre alţi dumnezei şi iubesc turtele de stafide“. În legătură cu relația dintre turte și idolatrie vedeți Ieremia 7.18 și 44.19. Prețul, jumătate în orz, jumătate în bani, este acela al unei sclave, fapt ce arată la ce degradare a ajuns femeia vinovată, sigur că nu este o zestre, din vreme ce ea era deja măritată cu el. Și profetul i-a zis „Rămâi pentru mine multe zile, să nu comiți adulter şi să nu fii a altuia, şi voi fi şi eu pentru tine“. Adică nu era nici în păcat, nici în relația de căsătorie legală, ci inima lui și grija lui era nu „a ei“ în calitate de soț, ci „spre ea“ în afecțiune ca un prieten. Semnificația acestui fapt în legătură cu Israel este explicată în ceea ce urmează: „Pentru că fiii lui Israel vor rămâne multe zile fără împărat şi fără căpetenie şi fără jertfă şi fără stâlp şi fără efod sau terafimi. După aceea fiii lui Israel se vor întoarce şi-L vor căuta pe Yahve Dumnezeul lor şi pe David, împăratul lor, şi se vor întoarce cu frică la Yahve şi la bunătatea Lui, la sfârşitul zilelor“.

Aici sunt multe aspecte importante pe care nu le-am fi putut înțelege nici din primul capitol, nici din al doilea. Am văzut poziția generală până la sfârșitul Osea 1, iar în Osea 2 am avut câteva detalii despre Israel, dar Osea 3 ne furnizează dovada solemnă a umilirii lui Israel, care avea să implice o izolare specială și avea să fie nu ceva trecător, ci o stare care se prelungește mult, iar în final harul va binecuvânta mai mult ca oricând. „Pentru că fiii lui Israel vor rămâne multe zile“. Acest fapt nu putea fi dedus din capitolele precedente, așa că imaginea ar fi fost incompletă fără acest cuvânt. Apoi, fidel țelului divin, Duhul lui Dumnezeu ne prezintă în aceste câteva cuvinte destul de mult pentru a întâmpina obiecțiunile celui care s-ar plânge că creștinismul presupune o perioadă atât de imensă de orbire și depărtare de Dumnezeu pentru Israel. Răspunsul este că profetul evreu spune „multe zile“ și că, prin aceasta, Domnul lasă loc pentru tot ce trebuie să intervină între timp. Nu că „multe zile“ ar însemna, în mod necesar, secole, dar, pe măsura trecerii timpului se poate vedea că aceasta a fost prevăzut și prezis.

Dar aceasta nu este totul, deoarece ei vor fi „fără împărat şi fără căpetenie şi fără jertfă şi fără stâlp şi fără efod sau terafimi“. Deci ei nu aveau să-și facă statui sau imagini idolatre, cum făcuseră atât de des înainte de captivitate, dar vor fi și fără efod, semnul distinctiv al veșmintelor preoțești, astfel încât ei nu se vor întoarce la divinitățile tutelare cum făceau ei pentru a ghici viitorul. Nu vor avea un rege, ca înainte de captivitate, nici o căpetenie, cum au avut la întoarcerea din Babilon. După aceea Israel nu a avut nici una și până și iudeii au pierdut ceea ce aveau la scurt timp după venirea lui Hristos. Și aveau să fie și „fără jertfă“, deci atât religia lor cât și politica lor vor lua sfârșit - pentru că ce mai este legea fără jertfă? Astfel, aceasta este o stare mult mai adevărată acum, după ce Mesia a fost respins, decât a fost în perioada de tranziție, când Mesia a venit la ei, deoarece atunci, chiar dacă nu aveau un rege, aveau totuși un fel de căpetenie. Sigur că, în zilele Domnului, acea căpetenie era subordonată autorității Imperiului roman. Ei aveau să fie nu numai fără închinare către Dumnezeul cel adevărat, ci și fără dumnezeii falși cărora le căzuseră victimă în trecut. Este clar că aceasta descrie starea lui Israel din prezent – cel mai anormal spectacol pe care l-a văzut lumea – un popor care secol după secol își continuă existența fără a avea nici unul din acele elemente care se presupune că ar fi esențiale pentru a menține în existența unui popor. Ei au încetat să mai aibă rege sau căpetenie și nu au nici pe Dumnezeu, nici vreun idol. Nu pot aduce jertfe pentru că nu au pe nimeni care să fie cunoscut ca fiind preot. În parte de la captivitatea în Babilon și complet de la distrugerea Ierusalimului de către Titus, ei sunt literalmente fără acele genealogii pe care preoții trebuiau să le aibă și să le poată dovedi pentru a avea dreptul să slujească în locul sfânt. Indiferent ce ar pretinde ei, nu pot dovedi nimic, dar totuși sunt ținuți de Dumnezeu.

Astfel, într-un singur verset din profetul nostru avem cea mai completă imagine a stării în care sunt ei în prezent, pe care nici un evreu nu o poate nega ca reprezentând starea lor actuală [ N. tr.) Chiar dacă din 1948 există statul Israel, s-ar putea oare spune că în forma actuală de republică parlamentară, ei au o „căpetenie“ sau un „principe“? Ca să nu mai vorbim că numai o mică parte din evreii din lume trăiesc în statul Israel.]. Cu cât sunt mai sinceri, cu atât ei trebuie să recunoască mai mult veridicitatea acestei reprezentări. Acum, ideea că Dumnezeu nu va avea nici o relație specială cu ceva de pe pământ – în sensul de a urmări în mod special ceva anume spre gloria Sa – este o noțiune monstruoasă, vrednică doar de cel mai excentric visător epicurian, pentru că ar fi practic negarea Dumnezeului cel viu. Prin urmare, faptul că Dumnezeu ar folosi această pauză în relațiile Lui cu Israel pentru a împlini alte planuri este cel mai simplu lucru, pe care îl putem înțelege cu toții. Evreul va mărturisi în cele din urmă că nu a avut nici o scuză pentru necredința pe care a manifestat-o în căile lui și în gândurile lui greșite, el având aici aspectele negative ale tabloului, starea lui enigmatică, ca popor al lui Dumnezeu care totuși nu este poporul Lui, ca națiune fără guvern, și, chiar mai ciudat, fără dumnezei falși, dar în același timp și fără Dumnezeul adevărat, fără preot și fără jertfă. Duhul lui Dumnezeu prezintă în Noul Testament aspectele pozitive, unde avem chemarea națiunilor și, în cadrul ei, chemarea celor credincioși pentru a alcătui biserica, trupul lui Hristos.

Dar, peste toate acestea, ultimul verset ne mai face încă o dezvăluire deosebită, pe care numai cine are prejudecăți o poate trece cu vederea, aceea că Dumnezeu nu a încheiat definitiv cu Israel ca atare. Deci nu este adevărat că fiii lui Israel sunt încorporați în creștinătate. Se spune că după aceea ei se vor întoarce (nu că se vor schimba sau că se vor converti – v. 5) și Îl vor căuta pe Yahve, Dumnezeul lor. Aceasta nu este o descriere a faptului că ar deveni mădulare ale lui Hristos sau că ar primi revelațiile Noului Testament. Ei, ca națiune, nu vor alcătui niciodată trupul ceresc al lui Hristos, nici în întregime, nici în parte. Prin harul lui Dumnezeu ei vor fi mântuiți prin credința în Domnul Isus, dar aceasta mai curând potrivit măsurii promise părinților lor decât cum este pentru noi acum, aceasta având loc odată cu schimbarea care va avea loc la începutul împărăției Domnului. Comparați cu Isaia 11, Luca 1 și Romani 11. Sigur că acum evreii trec la creștinism în mod individual și sunt scoși din starea iudaismului, dar există o altă stare viitoare, deosebită sub mai multe aspecte materiale de orice a fost și este, deși există un singur Mântuitor, un singur Duh și un singur Dumnezeu și Tată. „După aceea fiii lui Israel se vor întoarce şi-L vor căuta“, nu Capul glorificat în cer, nici evanghelia, ci „pe Yahve, Dumnezeul lor“. Sigur că este același Dumnezeu, dar este în relație cu ei ca Yahve. Nu este revelația numelui Său ca Mesia (când a fost respins, și mai ales a murit și a înviat) cunoscut ca „Tatăl Lui și Tatăl nostru, Dumnezeul Lui și al nostru“. Nu este nici numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, în care suntem botezați cu apă. Aici este mai curând forma și măsura care le-a fost promisă în vechime ca națiune. Pe scurt, este Dumnezeu făcut cunoscut în felul specific evreilor. Și ceea ce confirmă aceasta este expresia ce urmează: „și pe David, împăratul lor“ – aceeași persoană, Însuși Mesia, care întrunește ambele glorii în persoana Lui, deși, bineînțeles, pe cea de mai înainte nu în mod exclusiv.

Evident că starea care ne este prezentată este deosebită de creștinism. Expozitorii Targum și cei rabinici recunosc că David înseamnă aici Mesia. „Și se vor întoarce cu frică la Yahve şi la bunătatea Lui, la sfârşitul zilelor“. Astfel, în acest pasaj ne este prezentată clar nu numai starea anormală a lui Israel din prezent ci și restaurarea lui viitoare și binecuvântarea lui mai mult ca niciodată [ N. a.) Dr. Henderson redă ultima propoziție „tremurând se vor grăbi la Yahve și la bunătatea Lui“. Bunătatea Lui va atrage sufletele, dar le va și copleși. Este un sentiment real și evlavios care se potrivește relației lor, dar care nu este potrivit pentru un creștin, așa că Noul Testament nu vorbește niciodată exact la fel. A forța scripturile arată lipsă de înțelepciune și lipsă de credință. ]. Dacă „zilele din urmă“ înseamnă, potrivit binecunoscutei reguli a lui Kimchi și al altor învățători evrei, zilele lui Mesia, Noul Testament demonstrează că această chestiune trebuie să fie decisă dacă este vorba despre zilele primei Sale veniri sau cele din a doua venire. Contextul arată că în Vechiul Testament aceste zile sunt privite întotdeauna ca fiind zilele domniei Lui cu putere și glorie; dar diferite părți ale Vechiului Testament, din Psalmi și profeți mărturisesc despre profunda Lui umilire și moartea Lui la fel de clar ca și despre domnia Lui peste Israel și peste întregul pământ. Și evreii și națiunile greșesc destul de mult, chiar dacă nu în aceeași măsură, pentru că le lipsește acea inteligență a sufletului sincer, care nu încurcă Noul Testament cu Vechiul.