Osea 2

Capitolul al doilea introduce câteva evenimente noi deosebit de interesante, şi, în acelaşi timp, o minunată revelaţie a căilor lui Dumnezeu faţă de Israel în har. Am impresia că primele cuvinte din acest capitol recunosc principiul unei rămăşiţe pe care inima lui Dumnezeu o consideră poporul Lui, care este obiectul îndurării, în timp ce naţiunea in corpore este respinsă de Domnul. Dar gândul restaurării lui Israel, anunţat în ultimul verset din capitolul 1, îi dă rămăşiţei valoarea şi locul ei potrivit planurilor lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a respins pe poporul său, pe care l-a cunoscut dinainte. Totuşi, Yahve nu i-a spus profetului “am luat de soţie pe mama ta” sau “nu o voi alunga”, ci El i-a spus: “Ziceţi fraţilor voştri «Ami» (poporul meu); şi surorilor voastre «Ruhama» (primită în har)”, adică se adresează celor care, fiind influenţaţi de Duhul, pătrund cu adevărat gândul profetului cu privire la inimile lor, adică acelora care au acel caracter care l-a făcut pe Isus să spună: “Iată fraţii mei şi surorile mele”. Aceia, în ochii profetului, au poziţia poporului celor preaiubiţi de Dumnezeu. Astfel, Petru aplică Osea 2:23 la această rămăşiţă şi despre aceasta spune Pavel în Romani 9 şi aşa Însuşi Domnul se poate numi pe Sine “adevărata viţă”.

Profetul deci (pentru că numai el putea face aceasta) trebuia să-i recunoască pe fraţii şi surorile lui, ca fiind în relaţie cu Dumnezeu, potrivit cu efectul promisiunii, deşi acest efect nu s-a împlinit încă. De fapt, în ceea ce priveşte căile lui Dumnezeu, el a trebuit să acuze pe mama sa împreună cu Israel privit ca un tot. Dumnezeu nu dorea s-o recunoască drept soţia Lui, nici să fie soţul ei. Ea trebuia să se pocăiască pentru ca să nu fie pedepsită şi dezbrăcată înaintea lumii. Yahve nu va avea milă nici de copiii ei, pentru că ea îi născuse prin legăturile ei cu dumnezeii falşi şi pentru că Israel atribuia dumnezeilor falşi toate binecuvântările cu care Yahve îl copleşise. Iată de ce Yahve avea să-i oprească în drum, şi, pentru că Israel nu recunoştea că Yahve era Acela care le dădea belşugul, El urma să li-l ia şi să-i lase goi şi lipsiţi de toate. El urma să cerceteze asupra lor zilele Baalilor, în timpul cărora Israel slujise idolilor şi uitase de Yahve. Dar după ce va fi adus în pustiu pe acea femeie infidelă, unde va fi nevoită să înveţe că falşii ei dumnezei nu o pot îmbogăţi, Yahve îi va vorbi inimii în har. Acolo, după ce va fi înţeles unde a adus-o păcatul, ea va fi singură cu Yahve în pustiul unde El a atras-o şi atunci el o va mângâia şi îi va da o uşă ca să intre spre a se bucura de bucuriile pe care numai El le poate da.

Împrejurările prin care Dumnezeu exprimă această întoarcere la har sunt extrem de emoţionante. Valea Acor va fi uşa speranţei. Tocmai în acel loc în care judecata lui Dumnezeu a început să cadă asupra poporului necredincios după intrarea lor în ţară, când Dumnezeu a lucrat potrivit cu responsabilitatea poporului, va arăta el că harul depăşeşte toate păcatele. Bucuria de la prima eliberare şi bucuria răscumpărării îi vor fi redate; va fi o reîncepere în har a istoriei şi aceasta va fi cu o binecuvântare asigurată. Principiul relaţiilor cu Yahve se schimbă. El nu va mai fi ca un stăpân (Baal) faţă de care poporul este responsabil, ci ca un soţ faţă de soţia lui. Baalii vor fi uitaţi complet. El va desfiinţa de pe pământ orice fel de vrăjmaşi, fie că este vorba de fiare sălbatice, fie de oameni violenţi, şi El se va căsători cu ea în dreptate, în judecată, cu blândeţe, îndurare şi fidelitate. Ea va cunoaşte că este Yahve. Israel va fi căsătorit definitiv cu Yahve, şi acestea fiind principiile relaţiilor lor cu El, curgerea binecuvântărilor de la Yahve peste poporul său va fi sigură şi neîntreruptă. Yahve va fi în relaţie cu cerurile şi pământul; pământul îşi va da binecuvântările şi acestea vor răspunde tuturor nevoilor lui Israel, sămânţa şui Dumnezeu; de asemenea, Dumnezeu îl va semăna în ţară şi numele lui va fi Ruhama (adică primită în îndurare sau în har), Ami, adică poporul meu, iar Israel va spune “Dumnezeul meu”. Într-un cuvânzt, va fi o restabilire completă a binecuvântării, dar aceasta va fi pe temeiul harului şi al fidelităţii lui Dumnezeu.