Osea 13:1-16

«Nimic nu este mai emoţionant în gura lui Dumnezeu ca acest amestec dintre reproşuri şi tandreţe şi apeluri pentru întoarcerea la momente mai fericite. Totul a fost însă în zadar; Dumnezeu a trebuit să judece şi să recurgă la harul Său suveran, care-l va aduce pe Israel la pocăinţă şi înapoi la El» (J.N.D.). „Nu este Salvator în afară de Mine“ (v. 4), spune Domnul. Efraim va trebui să se convingă de aceasta după ce aşteptase zadarnic eliberarea prin mâna împăraţilor şi a judecătorilor săi (v. 10). „În nimeni altul nu este mântuire“, confirmă Fapte 4.12, vorbind de Numele lui Isus.Dumnezeu Şi-a cunoscut poporul în pustie. Israel mergea atunci după El într-un pământ nesemănat (v. 5; Ieremia 2.2); atâta vreme cât nu avea decât pe Dumnezeu şi nisipul, era nevoit să conteze pe Domnul pentru fiecare pas. În schimb, prosperitatea şi îndestularea vor contribui mai târziu la îndepărtarea lui vinovată (v. 6; Deuteronom 32.15,18). În mod trist, aşa este adesea şi în viaţa creştinului: când gândeşte că nu mai este nevoit să se bizuie pe Domnul pentru necesităţile de fiecare zi, este în pericol să se mândrească şi să-L uite pe Dumnezeul de care depinde.Găsim în 1 Corinteni 15.55 ecoul strigătului de biruinţă din versetul 14. Pornind de la emoţionanta promisiune cu privire la eliberarea finală a lui Israel, Duhul ne înalţă privirile spre înviere şi spre Acela care a învins moartea.