Osea 13

Capitolul 13 3xprimă conflictul continuu dintre afecţiunile lui Dumnezeu şi judecata Lui. Gândul la păcat duce la anunţarea judecăţii, judecată necesară şi care nu poate lipsi, dar, odată pronunţată judecata, inima lui Dumnezeu se întoarce la gândurile pline de har (v. 1-3, 4, 7, 9, 12, 14 şi ultimele două versete). Este frumos să vedem acest amestec de necesitate morală a judecăţii, indignarea justă a lui Dumnezeu faţă de un asemenea păcat şi argumentele cu care Israel este îndemnat să părăsească acele căi rele şi să-L caute pe Yahve, care în mod sigur va arăta compasiune, apoi revenirea la planurile eterne ale harului, care asigură pe popor că se va bucura de acele lucruri de care nelegiuirea lui l-au lipsit, amintindu-i, în acelaşi timp, de vechile relaţii care au fost menţinute cu el, ca popor iubit al lui Dumnezeu. Ce condescendenţă şi ce har din partea Dumnezeului lor, deşi Israel meritase acea sentinţă, aşa înfricoşătoare cum era, fiind exact pe măsura a tot ceea ce se arătase Dumnezeu a fi în favoarea lor: “nu voi mai avea îndurare”. Domnul Isus poate şi el spune: “De câte ori nu am dorit să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge cloşca puii sub aripi, dar voi n-aţi vrut”.

Iată cum prezintă Dumnezeu istoria nelegiuirii lui Israel, începând chiar din pustiu, şi prezintă mijloacele pe care El li le-a pus la dispoziţie ca ei să se-ntoarcă la El, cum prezintă căile Lui când a trebuit să i se împotrivească lui Iacov în necredinţă, dar l-a binecuvântat atunci când a luptat prin credinţă, El, Cel care nu se schimbă şi care rămâne Acelaşi pentru Israel. Toată purtarea lui Israel fusese remarcată de Dumnezeu, era păstrată în memoria Lui, şi este reprodusă pentru ca poporul să fie învăţat, pentru ca, dacă ar mai fi fost posibil, să fie cruţat.

Tot acest tablou, zugrăvit de Dumnezeu Însuşi, ne dă învăţături adânci şi ne angajează să stăm aproape de El, care, oricât ar fi de răbdător, ia cunoştinţă de toate căile noastre şi face ca noi să culegem ceea ce am semănat. Nimic nu arată mai bine minunata şi îndelunga răbdare a dragostei lui Dumnezeu. Acesta este scopul special al acestei profeţii, din care reies:

starea morală a poporului, care a ajuns sub sentinţa Lo-Ruhama, şi apoi sub cea Lo-Ami, prezentată în rezumatul căilor lui Dumnezeu faţă de popor din capitolele de la 1 la 3.

- relaţia dintre căile morale ale lui Dumnezeu şi planurile Lui imuabile

- relaţia dintre planurile lui Dumnezeu şi afecţiunile Lui, prin care ele se împlinesc

- nerecunoştinţa omului faţă de afecţiunile lui Dumnezeu

- îndelunga răbdare pe care Dumnezeu o manifestă faţă de poporul nerecunoscător

- şi, în fine, depărtarea de Dumnezeu, care l-a lăsat pe popor să cadă pradă propriei corupţii şi înşelăciunilor vrăjmaşului.

Rezultatul final al stării în care ajunsese poporul Îl obligă pe Dumnezeu să aducă asupra lor judecata pe care o reclama păcatul lor, după ce avertismentele lui dumnezeu date prin mesagerii Lui s-au dovedit inutile; dar aceasta este împlinirea planurilor lui Dumnezeu, care aduce poporul la pocăinţă, după ce mult timp i-a abandonat pentru ca să aibă parte de roadele propriilor lor căi, pentru ca să-i facă să se bucure de efectul planurilor Sale.