Osea 11

Osea 11 exemplifică o remarcă pe care am făcut-o în mod repetat deoarece aici Duhul împletește lucruri cu privire la Hristos și la Israel într-un mod izbitor. „Când Israel era tânăr, l-am iubit, şi am chemat pe fiul Meu din Egipt“. Este o aluzie clară la istoria lui Israel, când ei au fost obiectul iubirii lui Yahve și al puterii Lui eliberatoare și al unei guvernări speciale. Pare să fie și un indiciu cu privire la ceea ce va face El pentru popor în final, pentru că sunt pregătite lucruri mari pentru poporul care a fost păstrat în mod providențial în vederea lucrării de har de la sfârșitul veacului. Între timp, Domnul Isus a venit între cele două și a reluat în propria Lui persoană istoria, devenind astfel baza pentru restaurarea viitoare a lui Israel. Aici principiul se aplică în mod admirabil. El reia în har linia conducătoare și astfel îl mângâie pe Israel prin mărturia grijii lui Dumnezeu față de poporul Său. „Cu cât îi chemau profeţii, cu atât se depărtau de ei: jertfeau baalilor şi ardeau tămâie chipurilor cioplite. Totuşi Eu l-am învăţat pe Efraim să umble. El îi lua în braţe dar ei n-au cunoscut că Eu îi vindecam. I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de iubire. Şi le-am fost asemenea celor care ridică jugul de pe grumazurile lor şi cu blândeţe le-am dat să mănânce“. Cu toată bunătatea Lui adaptată la nevoile lor, El era în ochii lor ca aceia care puneau jugul asupra evreilor, chiar dacă el îi hrănea.

Dar Egiptul propriu-zis nu este locul unde sunt stau ascunși majoritatea lor, cu toate că cei care sunt acolo vor fi, cu siguranță, chemați. Așa a fost chemat Hristos după ce părinții Lui fugiseră de Irod. Dar semințiile în ansamblu fuseseră duse în Asiria, așa că Osea spune aici „El nu se va întoarce în ţara Egiptului, ci asirianul va fi împăratul lui, pentru că au refuzat să se întoarcă la Mine“. Semnificația este că, în acea răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, unii ar fi preferat Egiptul ca refugiu de prădătorul asirian. Știm că, în timpul lui Ieremia, acolo au găsit resursa pentru a evita să se supună Babilonului. Dumnezeu poruncise împăratului și poporului să se supună capului de aur, dar ei nu au vrut și au gândit să se ducă în Egipt, care părea o scăpare posibilă fiind destul de aproape. Însă în zadar, pentru că au pierit și Egiptul a fost smerit sub mâna Lui. Nu că Israel ar fi avut vreun motiv să-i placă cuptorul de foc de unde ieșise, acea casă a robiei de unde fuseseră eliberați de Dumnezeu prin Moise, dar omul este întotdeauna pervers, și chiar Egiptul, când Îi era neplăcut lui Dumnezeu și aproape să fie judecat după Israel, le-a părut, în necredința lor oarbă, a fi un scut mai de dorit pentru a-i apăra de sabia asirianului. Lucrurile de care fugim când suntem împotriva lui Dumnezeu vor deveni cea mai mare calamitate pentru noi. „El nu se va întoarce în ţara Egiptului, ci asirianul va fi împăratul lui, pentru că au refuzat să se întoarcă la Mine. Şi sabia va da ocol în cetăţile lui şi-i va strica zăvoarele şi le va mistui, din cauza sfaturilor lor. Şi poporul Meu este înclinat să se depărteze de Mine; deşi sunt chemaţi la Cel Preaînalt, nimeni nu-L înalţă“. Deși este foarte comprimat, limbajul profetului este pitoresc. Nicăieri în Osea nu se găsește presupusa neorânduială sibilinică. Deseori avem dificultăți din cauză că suntem ignoranți și, s-ar mai putea adăuga, din cauză că nu citim de pe poziția evreilor și având sentimentele lor, deoarece acest profet este foarte evreu. Încă nu a venit vremea ca Israel să fie trezit spre a aprecia tranzițiile lui bruște și reproșurile lui solemne amestecate cu amintiri ale favorii divine. Când va veni acel timp, toate aceste dificultăți vor dispărea. Israelitul se va bucura și va simpatiza de aceste viraje pasionate. Cei dintre națiuni nu prea sunt capabili să aibă o asemenea experiență, și cu atât mai mult când confundă, ca de obicei, ceea ce este pentru Israel cu partea creștinului.

Aici, ca și înainte se insistă asupra anunțului acestor judecăți zdrobitoare ale lui Yhave, și a cauzelor umilitoare ale acestora spre a atinge conștiința și inima lui Israel. Odată ele sunt impuse sub aspect moral de profet, altă dată acestea vin de la vrăjmașii lor. Bineînțeles că întâi vine judecata morală, care este prezentată acum într-o formă mai mult exterioară. Sunt amenințați că vor fi pedepsiți până la marginile țării lor, că vor fi robi ai păgânilor, cum ei nu au gândit nicicând; pentru că așa visează superstiția și în ceea ce se numește biserică în aceeași măsură ca și în Israel odinioară. Dar este cea mai dreaptă pedeapsă retributivă. Cu toate acestea avem încă o izbucnire de durere din partea lui Dumnezeu, care este îndurerat cu toate că era nevoit să lovească, și El nu avea să nimicească total poporul pe care și-L alesese. „Cum să te părăsesc, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să te fac ca Adma? Cum să te aşez ca Ţeboimul? Inima Mea s-a întors în Mine, îndurările Mele s-au aprins toate împreună. Nu voi împlini aprinderea mâniei Mele, nu voi mai distruge pe Efraim, pentru că Eu sunt Dumnezeu, şi nu om, Cel Sfânt în mijlocul tău, şi nu voi veni cu mânie. Ei vor merge după Domnul; El va răcni ca un leu; când El va răcni, fiii vor veni tremurând de la apus. Vor veni tremurând din Egipt, ca o pasăre şi ca o porumbiţă din ţara Asiriei. Şi-i voi face să locuiască în casele lor, zice Domnul. Efraim Mă înconjoară cu minciună şi casa lui Israel cu înşelăciune; dar Iuda încă umblă cu Dumnezeu şi cu lucrurile sfinte ale adevărului“.

Nu erau ele la fel de rele ca acele cetăți din câmpie consacrate nimicirii? Dar el avea să cruțe în îndurarea Lui suverană, nu ca omul care se întoarce pentru a-și termina lucrarea, nu intrând în cetate pentru a o face temeinic pentru că El este Dumnezeu și nu om, Cel Sfânt în mijlocul lui Efraim. Aici El nu numai că dă asigurarea că va interveni, ci spune și despre supunerea lor și răspunsul lor la chemările Lui, de la vest, sud și nord-est, deoarece asirianul reprezintă atât nordul cât și estul. Ultimul verset judecă starea morală prezentă a celor două case ale lui Israel. Cât timp mai avea să dureze harul care încă mai lucra prin Iuda?