Omul după inima lui Dumnezeu

“Cine ne va arăta fericirea?”(Ps.4.6)

“Vino şi vezi!" (Ioan 1.46.)

Ochiul meu se odihneşte asupra Domnului Isus; îl văd pe Domnul coborât din cer, un Om. Dacă privesc la mine sau împrejurul meu, ce văd? Destul ca să mi se rupă inima.

Privind la Domnul Isus însă, găsesc o adevărată odihnă; un Om care a satisfăcut inima lui Dumnezeu, acest Om minunat pe pământ, permanent în prezenţa lui Dumnezeu, Acela în care sunt închise toate gândurile şi sfaturile lui Dumnezeu. Ce bogăţie!

Ce este omul? Ce este în el însuşi când se cunoaşte păcatul propriei lui inimi? O fiinţă care de la început s-a îndepărtat de Dumnezeu.

Acum apare un Om binecuvântat: El Se roagă (Luca 3.21). Este Omul dependent, pentru că dependenţa de Dumnezeu este esenţa Omului perfect.

Este adevărat, noi îl vedem pe Dumnezeu strălucit peste tot, dar aici Îl vedem în Isus.

Izvorul păcatului în noi este independenţa.

Aici inima mea găseşte odihnă într-un Om dependent în mijlocul întristărilor, dar traversându-le în perfecţiune, cu Dumnezeu. Fie că este în umilinţă sau în glorie, Fiinţa perfectă este întotdeauna numai Fiinţa dependentă.

Cât despre botezul lui Ioan, această Inimă Divină Îşi exprimă dependenţa Sa, în rugăciune, şi primeşte răspuns. Cerul se deschide.

S-ar deschide el astfel pentru mine? Eu mă rog pentru că cerul este deschis, în timp ce deasupra Domnului Isus cerul se deschide pentru că EI Se roagă. Ce admirabil tablou al harului!

Tatălui Îi plăcea să privească jos, contemplând în mijlocul acestei scene de păcat pe Fiul Său Preaiubit.