Odihna
„Veniţi la Mine... şi Eu vă voi da odihnă!" (Matei 11.23)
Noi privim la starea noastră, la roadele pe care le purtăm, la sentimentele noastre, pentru a şti dacă sîntem ai Lui, dar aceste lucruri nu pot, nici nu trebuie să ne dea odihnă. Domnul Isus Hristos nu spune: „învăţaţi să vă cunoaşteţi starea şi veţi găsi odihnă", ci VENIŢI LA MINE toţi care sînteti trudiţi şi împovăraţi; aşa cum sînteţi, „veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă". Odihna noastră nu se întemeiază pe faptul că noi sîntem ceea ce El doreşte, ci pe faptul că El este ceea ce noi avem nevoie.
Domnul Isus Hristos dă o odihnă statornică sufletelor noastre. Credinţa nu socoteste niciodată ceea ce este în noi ca fiind o pricină de odihnă. Ea primeşte, iubeşte şi ia pentru sine tot ceea ce a descoperit Dumnezeu, toate gîndurile lui Dum-nezeu cu privire la Domnul Isus Hristos, în care se găseşte odihna Sa. Domnul Hristos nu a adus numai pacea, dar El ne-a spus: „Vă dau pacea Mea" (loan 14.27). Ce era pacea Domnului Hristos? El era aici pe pămînt într-o intimitate neîntreruptă cu Tatăl Său, în pacea unei părtăşii desăvîrşite. El ne dă propriul Său loc şi noi avem părtăşie cu Tatăl; cînd mergem pe drumul acesta, avem această pace a Domnului Isus Hristos.
Nu este decît un singur Om care nu a avut pe pămînt un loc de odihnă: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Şi odihni capul" (Matei 8.20). Dacă acum avem „un cuib", un loc de odihnă în Dumnezeu, aceasta se datoreşte faptului că Domnul Isus Hris-tos nu a avut nici o odihnă pe pămînt.
După toată truda îndurată de sufletele noastre în această lume, pe care Domnul Isus Hristos a străbătut-o fără a găsi un loc în care sufletul Său, într-adevăr zdrobit, să Se poată odihni, El ne des-coperă că ceea ce omul nu găseşte în nici o altă parte, găseşte în Dumnezeu. Este plăcut să ştii că, pînă la urmă, o sărmană inimă obosită, sătulă de ea însăşi, de propriile ei căi, de lume şi de tot ce are lumea, poate să găsească odihnă în fericirea din sînul Tatălui.
Putem să ne odihnim în Dumnezeu tot aşa de bine ca atunci cînd sîntem activi împreună cu El; pentru că nu putem să lucrăm fără El, chiar voind să facem binele, fără să aducem tulburare.
Domnul Isus Hristos dă odihna supremă, pentru că El este Cel care ştie, mai bine ca nimeni altul, ce este pacea în necaz.
Caut să hrănesc inimile cu Hristos; este tocmai ceea ce ele au nevoie, fie pentru liniştea lor, fie pentru a fi formate după chipul Său. Cei care nu sînt cu El nu cunosc adevărata odihnă care se găseşte numai în El.
Cu siguranţă, ce linişte spirituală îţi dă faptul de a te găsi, prin cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu - Domnul Isus Hristos - în încrederea deplină a inimii Tatălui! Aveţi această binecuvîntare? Inimile vă sînt într-adevăr îndreptate mereu spre Tatăl? Puteţi să spuneţi: „în Domnul Hristos L-am găsit pe Tatăl?"