Versetul zilei

Orice binefacere și orice dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la Care nu există schimbare sau umbră de mișcare.

Iacov 1:17 (NTR)

Numeri 3:39-51 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 01 Decembrie 2016

Numeri 3:39-51

  Spre deosebire de ceilalţi fii ai lui Israel, leviţii erau cuprinşi în numărătoare de la vârsta de o lună în sus. Să ne gândim la micul Samuel, la Ieremia (Ier. 1.5), la Ioan Botezătorul (Luca 1.15), la Pavel (Gal. 1.15). Punerea lor deoparte a precedat la scurt timp chemarea lor pentru a sluji Domnului. De îndată ce a primit vestea bună că păcatul său „este ispăşit“, tânărul Isaia este gata să răspundă spontan la chemarea Domnului: „Iată-mă, trimite-mă“ (Isaia 6.7, 8). Imediat după viziunea sa de pe drumul Damascului, Pavel află din gura Domnului că este desemnat pentru a fi „slujitor şi martor“ (Fapte 26.16). Nici un răscumpărat nu îşi mai aparţine lui însuşi. Dacă, prin har, s-a întors de la idoli la Dumnezeu, aceasta este, ca în cazul tesalonicenilor, „ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat ...“ (1 Tesaloniceni 1.9 vezi şi nota j). Aceeaşi învăţătură se desprinde şi din finalul capitolului nostru. Leviţii ţineau locul întâilor-născuţi din Israel, altfel spus, al celor pe care harul divin i-a cruţat de la moarte datorită sângelui mielului. Cu alte cuvinte, fiecare răscumpărat devine un slujitor al Celui care l-a salvat de la moarte, smulgându-l de sub puterea lumii şi a stăpânitorului ei. Suntem noi între „întâii-născuţi“ din familia lui Dumnezeu, prin belşugul de privilegii pe care le-am primit? Domnul să ne facă să fim conştienţi de drepturile Lui asupra vieţilor noastre (2 Cronici 29.11).