Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Numeri 32:16-42 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 27 Noiembrie 2016

Numeri 32:16-42

  Oferindu-se să-şi ajute fraţii să cucerească ţara Canaanului, fiii lui Ruben şi ai lui Gad dau dovadă de zel, de curaj şi chiar de dezinteres. Toate acestea nu pot ţine loc, în ochii Domnului, de dragostea pentru El şi pentru ţara pe care a dăruit-o. Războinicii din cele două seminţii vor cunoaşte ţara promisiunii. Vor trece Iordanul pentru a-şi ajuta fraţii. Dar soţiile şi copilaşii lor nu vor intra în ea. Din cauza greşelii lor, aceşti micuţi nu se vor bucura de promisiunea Domnului (14.31). Ne amintim că odinioară faraon a fost cel care a încercat să-i împiedice pe prunci să părăsească Egiptul (Exod 10.10-11). De data aceasta, cei care ridică obstacole în calea sosirii lor în Canaan sunt chiar părinţii lor. „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine“ – spune cu mâhnire Domnul Isus –: „nu-i opriţi“ (Marcu 10.14). Există, din nefericire, multe mijloace de a opri un copil să vină la Isus!În păşunile grase ale Galaadului, turmele vor prospera, cu siguranţă. Dar, pe de altă parte, familiile aveau să decadă, aşa cum o va dovedi istoria ulterioară a acestor seminţii.Dragi prieteni, ce este mai important? Prosperitatea afacerilor noastre, sau cea a sufletului nostru? Acestea două sunt departe de a merge totdeauna împreună.