Numeri 30:1-16

　　După jertfele obligatorii din capitolele 28 şi 29, găsim aici jurămintele prin care cineva se angaja spontan faţă de Domnul. Un bărbat, odată ce făcea un jurământ, trebuia neapărat să-l împlinească; aceasta însemna să-şi plătească sau să-şi achite jurămintele (Psalmul 22.25; 116.14, 18). O femeie nu era la fel de responsabilă dacă trăia la tatăl ei sau cu soţul ei. Aceştia aveau dreptul să anuleze jurămintele cu care nu erau de acord.Capitolul acesta aminteşte de îngâmfarea cu care poporul Israel s-a situat singur sub Lege, angajându-se să facă tot ce spusese Dumnezeu. „Mai bine este să nu promiţi – sfătuieşte Eclesiastul – decât să promiţi şi să nu împlineşti“ (Ecl. 5.5). Într-o manieră generală, cât de important este ca tot ce decidem noi să poată fi ratificat în cer, aprobat de Domnul! Iacov ne învaţă să punem toate planurile noastre sub rezerva: „Dacă Domnul va vrea şi vom trăi, vom face şi aceasta sau aceea“ (Iacov 4.15). Şi cu privire la jurămintele menţionate în v. 3, acelaşi scriitor îndeamnă: „Nu juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt jurământ; ci «da» al vostru să fie «da» şi «nu» al vostru să fie «nu» ...“ (Iacov 5.12; vezi şi Matei 5.33-37).