Numeri 27:1-11 - Jean Koechlin
de Jean Koechlin - 27 Noiembrie 2016
-
Categorii:
- Numeri - Comentarii Jean Koechlin
Numeri 27:1-11
Ieri am observat că în numărtoare erau incluşi numai bărbaţii. Iată totuşi câteva femei cărora li se dedică aici un întreg paragraf şi, mai apoi, întreg capitolul 36. Ce era atât de remarcabil la aceste cinci fiice ale lui Ţelofhad, ca să se spună atâta despre ele? Putem socoti că au fost foarte curajoase când au îndrăznit să se înfăţişeze înaintea lui Moise, a lui Eleazar, a căpeteniilor şi a întregii adunări pentru a reclama o parte de moştenire. Să fie oare murmure ca cele pe care le-am auzit adesea în mijlocul poporului? Cu siguranţă nu! Murmurele exprimau regretul pentru ceea ce a fost lăsat în urmă, Egipt, pe când cererea acestor femei era dictată de ataşamentul pentru ceea ce le stătea înainte: ţara promisiunii. De aceea Însuşi Domnul le-o aprobă din toată inima. Răspunzându-i lui Moise, cel care „a adus cauza lor“ înaintea Lui, El declară: „Fiicele lui Ţelofhad vorbesc drept“ (v. 5, 6). Ce exemplu dau ele celor dintre noi care au avut părinţi creştini! Să ne întrebăm dacă „moştenirea părinţilor noştri“, cea pe care generaţiile anterioare au aşteptat-o cu entuziasm, are aceeaşi atracţie şi acelaşi preţ pentru inima noastră (comp. cu 1 Împăraţi 21.3).