Numeri 22:22-41 - Jean Koechlin
de Jean Koechlin - 27 Noiembrie 2016
-
Categorii:
- Numeri - Comentarii Jean Koechlin
Numeri 22:22-41
Astfel Balaam şi-a înşeuat măgarul şi a pornit cu inima uşoară, făcându-şi socoteli cu privire la „răsplata nedreptăţii“ (2 Petru 2.15). Înaintea Domnului însă, calea lui era „spre prăpăd“ (v.32). Balaam pretindea că-L ascultă pe Dumnezeu, dar, în realitate, era „atras şi ademenit de propria lui poftă“ (Iacov 1.14). Domnul vrea să-l facă să înţeleagă, vorbindu-i în chip miraculos prin gura măgăriţei sale (2 Petru 2.16). Trudă în zadar! Nici aceasta n-are efect asupra lui. Apoi însuşi Îngerul i se arată şi-l previne. Mai nebun şi mai orb decât măgarul său, Balaam se încăpăţânează, iar Domnul îl lasă să meargă ... Oare nu Se ridică Dumnezeu şi în calea voinţei noastre pentru a ne opri? El ne pune în cale piedici care ne vorbesc din partea Sa, dacă ştim să le ascultăm. În tot atâtea ocazii să ne întrebăm dacă nu cumva Domnul Se opune realizării unui plan cu care nu este de acord.Noul Testament aminteşte de „calea lui Balaam“ (2 Petru 2.15), apoi de „rătăcirea“ lui (Iuda 11) şi, în sfârşit, de „învăţătura“ lui (Apocalipsa 2.14). Propria voinţă duce întotdeauna şi mai mult în rătăcire. Balac şi Balaam s-au întâlnit acum pentru lucrarea lor distrugătoare. Împreună, aceşti doi asociaţi îl simbolizează pe împăratul cel rău, numit „fiara“, şi pe profetul mincinos sau Antihrist, care, în timpurile apocaliptice, vor fi împinşi de Satan împotriva lui Israel şi a lui Dumnezeu.