Neemia 11:1-12:30

　　Exilaţii întorşi din Babilon erau foarte puţini la număr comparativ cu cei care locuiau în ţară înainte de deportare. Ierusalimul, cu zidurile reconstruite pe fundaţiile anterioare, nu reunea decât un număr infim de cetăţeni, printre care şi pe aceia care reparaseră în dreptul caselor lor. Se ia astfel decizia să se apeleze la voluntari, din Iuda şi din Beniamin, care să vină să locuiască în oraş. Numele lor sunt menţionate. Dumnezeu îi onorează, în adevăr, pe cei care, părăsindu-şi pământurile şi casele, vin să locuiască lângă sanctuarul Său, din devotament pentru locul acela. Ei nu vor fi în pierdere, după cum anunţă Ps. 122.6: „Ierusalim: cei care te iubesc vor prospera“.Promisiunile sunt făcute cu privire la Ierusalimul din timpul împărăţiei de o mie de ani (Zaharia 2.4; Isaia 33.20 şi cap. 60), dar promisiunile care privesc cetatea sfântă, Ierusalimul ceresc, le întrec cu mult pe acestea. Dumnezeu, care a „pregătit-o“ pentru Hristos (Apocalipsa 21.2), a „pregătit-o“ şi pentru aceia care-I aparţin şi care au renunţat la ideea de a avea o cetate permanentă în această lume (Evrei 11.16). Această cetate minunată nu este construită ca să rămână goală, ci Dumnezeu Însuşi va locui în ea, în mijlocul alor Săi. Totuşi, o condiţie este esenţială pentru a intra în ea, aceea de a avea „hainele spălate” prin credinţa în sângele Mielului (Apocalipsa 22.14). Aţi făcut aceasta?