Neemia 1 - 7

Cartea Neemia nu necesita prea multe remarci, dar este important sa stabilim sensul ei. Este o veriga necesara in istoria cailor lui Dumnezeu, in istoria rabdarii si bunatatii Lui fata de Ierusalimul pe care l-a ales. In cartea Ezra vedem templul reconstruit si autoritatea legii restabilita in mijlocul poporului, separat din nou de celelalte natiuni si pus deoparte pentru Dumnezeu. In cartea Neemia asistam la reconstruirea zidurilor Ierusalimului si la restabilirea a ceea ce am putea numi starea civila a poporului, si aceasta in imprejurari care consfintesc clar supunerea lor fata de natiuni.

Prin har, credinta restabilise altarul, iar cei dintre natiuni nu au avut niciun rol in aceasta altfel decat cel de slujire de bunavoie; dar, pentru reconstruirea cetatii, guvernatorul pus de natiuni are rolul dominant, Dumnezeu fiind Cel care a miscat inima acelor natiuni, producand la ele ace dispozitie favorabila poporului. Chiar la Neemia vedem o inima emotionata de nenorocirea poporului sau, semn pretios al harului lui Dumnezeu; iar Cel care a produs acel sentiment a miscat si inima imparatului ca sa-i permita lui Neemia sa faca tot ce avea pe inima spre binele poporului de la Ierusalim. Vedem la Neemia si o inima care obisnuia sa se indrepte spre Dumnezeu, care cauta puterea Lui, si, prin aceasta, depasea cele mai mari dificultati. Timpul in care Neemia a lucrat spre binele poporului sau nu a fost una din acele faze stralucite care, daca exista credinta, trezesc energia omului si il fac sa fie sclipitor. Era o vreme cand se cerea perseverenta pentru interesele profunde ale poporului lui Dumnezeu, pentru ca era poporul Lui, perseverenta care, pentru acest motiv, isi urmareste obiectivul cu tot dispretul cu care este privita o lucrare aparent atat de neinsemnata, dar care este totusi lucrarea lui Dumnezeu. Perseverenta in urmarirea obiectivului se manifesta cu toata opozitia vrajmasului si descurajarea celor care cooperau in lucrare (4.8, 10-11); perseverenta care, angajandu-se total in lucrare, dejoaca toate uneltirile vrajmasilor si evita toate capcanele, Dumnezeu ingrijindu-Se de cei care se incred in El.

Este si un aspect frumos al caracterului lui Neemia, asa mare domn cum era, el avea pe inima toate detaliile slujirii si tot ce tinea de umblarea in integritate a poporului.

Totusi, cu toata aceasta fidelitate, se simte influenta puterii dintre natiuni care controleaza starea lucrurilor in toate. Sosirea lui Neemia si purtarea lui sunt marcate de influenta acestei puteri. Nu numai credinta era la lucru, ci actiona si o putere protectoare (comparati Ezra 8.22 si Neem. 2.7-9). Totusi separarea de tot ce nu este iudeu este mentinuta cu grija (2. 20, 7; 7.65; 9. 2; 10.30; 13.1-3, 29, 30).

Aceasta istorie ne arata mai intai cum, atunci cand lucreaza Dumnezeu, credinta isi imprima caracterul ei asupra a tot ce este in jurul ei. Iudeii, care lasasera atat de mult timp Ierusalimul pustiu, au fost toti dispusi sa se angajeze in lucrare. Totusi Iuda a fost descurajat in fata dificultatilor. In aceasta situatie vedem perseverenta adevaratei credinte, cand este vorba de lucrarea de la Dumnezeu, oricat de neinsemnata pare a fi acea lucrare. In aceasta inima este complet angajata pentru ca lucrarea este lucrarea Lui. Incurajat prin energia lui Neemia, poporul a fost gata sa lucreze si sa lupte in acelasi timp.

Sa remarcam faptul ca, in timpurile dificile, credinta nu se arata prin maretia rezultatelor, ci prin dragostea pentru lucrarea lui Dumnezeu, oricat de marunta ar fi acea lucrare, si in perseverenta care se arata prin toate dificultatile legate de acea stare de slabiciune; deoarece credinta este preocupata de cetatea lui Dumnezeu si de lucrarea lui Dumnezeu, iar aceste lucruri au intotdeauna acelasi pret, indiferent de imprejurari.

Dumnezeu a binecuvantat lucrarea credincioasa a lui Neemia si Ierusalimul a ajuns din nou imprejmuit cu ziduri. Aceasta stare este mai putin impresionanta decat cea in care cetatea lui Dumnezeu era aparata de altarul lui Dumnezeu, care era marturia prezentei Lui si a credintei celor care il ridicasera, dar si aceasta stare arata fidelitatea si bunatatea lui Dumnezeu, care, si atunci cand era vorba de o restabilire exterioara, nu se dezice cu nimic de judecata pronuntata asupra poporului sau si asupra cetatii. Cel care reconstruia zidurile era doar guvernatorul delegat de un imparat strain, si tocmai aceea era ceea ce dadea siguranta poporului, iar inima dreapta trebuia sa recunoasca aceasta, cum s-a si intamplat (9.37). Si totusi Dumnezeu i-a binecuvantat. Neemia a luat cunostinta de numaratoarea poporului dupa genealogiile lor folosindu-se de registrul intocmit la prima reintoarcere din captivitate, intr-o perioada deja destul de indepartata. Astfel, Israel a fost asezat in cetatile lui.