Întrebări şi răspunsuri

Întrebare: Ne vom cunoaşte în cer corespunzător relaţiilor în care ne aflăm aici pe pământ? De exemplu, îşi vor recunoaşte copiii părinţii? Va simţi soţul o bucurie deosebită văzându-şi soţia?

Răspuns: Astfel de întrebări sunt puse mereu şi de fapt nu sunt lipsite de importanţă. Dar, cugetând la aceste lucruri, trebuie să ne ferim de speculaţii, pentru ca în puterea noastră de imaginaţie să nu trecem peste ceea ce „este scris“. În Sfânta Scriptură ni se relatează foarte puţin despre viaţa din cer; totuşi este suficient ceea ce este scris pentru a primi lumină referitoare la acest subiect.

De fapt e vorba de două întrebări: una se referă la identitatea fiecărei persoane în parte, iar cealaltă la anumite relaţii omeneşti.

Faptul că identitatea personală va rămâne şi în cer rezultă dintr-o serie de locuri din Scriptură. Să luăm exemplul lui Avraam. Acelaşi Avraam care umbla cândva în ţara Canaan înaintea lui Dumnezeu va fi odată în „cetatea care are temelii tari, al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu“ (Evrei 11.10). Va fi aceeaşi persoană, oricât de diferite vor fi condiţiile de viaţă şi manifestările vieţii în împărăţia cerească sau în starea veşnică; Dumnezeu a spus: „Iată, Eu fac toate noi“ (Apocalipsa 21.5).

În ceea ce priveşte relaţiile pământeşti, avem privilegiul de a afla răspunsul direct din gura Domnului nostru: ele nu vor mai exista în cer. Odată au venit la El saducheii. Ei afirmau că nu există nici înviere, nici îngeri, nici duh (Faptele Apostolilor 23.8). Intenţionând să-L pună în încurcătură pe Domnul în privinţa învierii, i-au prezentat următorul caz născocit de ei: o femeie a avut pe pământ nu mai puţin de şapte soţi unul după altul. La întrebarea lor perfidă: „Deci, la înviere, soţia căruia dintre ei îi va fi femeia?“, El le-a răspuns cu cuvinte dezarmante: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; dar cei găsiţi vrednici să aibă parte de veacul acela şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; pentru că nici nu vor mai putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi ei sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii“ (Luca 20.34-36). Prin aceasta a arătat clar că relaţia de căsătorie, care este dată pentru pământ, nu va mai avea nici o însemnătate în cer.

Dar Domnul arată în acelaşi timp că identitatea credincioşilor rămâne neschimbată chiar şi atunci când mor şi învierea nu a avut încă loc. Deşi trupul lor se odihneşte în pământ şi numai sufletul lor se află în cer, în paradis, persoanele ca atare rămân aceleaşi. De aceea Moise l-a putut numi pe Domnul „Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov“ (versetul 37). El nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El trăiesc toţi, cu acelaşi nume şi aceeaşi personalitate care i-a caracterizat pe pământ.

Şi bogatul din Locuinţa morţilor l-a recunoscut atât pe „părintele Avraam“, cât şi pe Lazăr din sânul lui (16.23). El nu l-a văzut niciodată pe Avraam, dar totuşi l-a recunoscut. Pe muntele schimbării la faţă vedem acelaşi lucru. Personalităţile inconfundabile ale lui Moise şi Ilie au apărut cu Domnul în slavă, iar ucenicii i-au recunoscut (9.30-33). Au fost aceleaşi persoane şi au purtat aceleaşi nume ca pe timpul când au trăit pe pământ. Mântuitorul, înainte de a muri, i-a spus răufăcătorului care s-a întors la Dumnezeu: „Astăzi vei fi cu Mine în rai“ (23.43). Această promisiune s-a împlinit cu el chiar în aceeaşi zi, chiar dacă trupul nu a avut parte de ea.

Toate aceste exemple se referă la „starea intermediară“ dinainte de înviere. Faptul că identitatea persoanei va rămâne completă şi când vom primi la înviere un trup de slavă, un „trup spiritual“, rezultă clar din 1 Corinteni 15.35-44. Apostolul Pavel se putea bucura în această siguranţă că-i va revedea cândva în slavă pe credincioşii din Tesalonic, care veniseră la credinţă prin slujba lui, ca „bucuria sau cununa laudei“ (1 Tesaloniceni 2.19, 20).

Este adevărat că relaţiile pământeşti nu vor juca un rol în slavă, pentru că nu vor mai exista. Dar ceea ce am trăit împreună cu Hristos în aceste relaţii pe pământ, va rămâne. În cer, soţul îşi va revedea soţia şi soţia îşi va revedea soţul. Dar ei nu vor mai fi în relaţia de soţ/soţie unul faţă de altul. Totuşi, ceea ce au trăit împreună în Hristos va rămâne veşnic, pentru că tot ce vine de la Dumnezeu are existenţă veşnică. Este un gând care produce bucurie. Chiar şi Domnul Isus, care este acum în cer, nu a uitat experienţele pământeşti de odinioară. Ele formează mai degrabă temelia pentru slujba Sa de mare preot pentru noi (Evrei 2.18; 4.15).

Să nu uităm că în slavă Domnul Isus va fi subiectul întregii noastre afecţiuni! Numai El este vrednic să fie pentru veşnicie punctul central al inimilor noastre.

Toate celelalte, care sunt în jur, indică de fapt tot spre El.

Christian Briem