Naum 3

În capitolul 3 profetul spune: „Vai de cetatea sângeroasă!“ Așa fusese Ninive pentru Israel în primul rând. „Este plină toată de minciuni şi de violenţă!“ – de obicei cele două forme de nelegiuire. „Jaful n-o părăseşte“. Nu există nici un dubiu că este o aluzie la poporul dus în captivitate care nu a mai fost adus înapoi.

Apoi (v. 2-3) este prezentată schița cea mai vie a înaintării vrăjmașului pentru a asedia și a măcelări. „Pocnetul biciului şi zgomotul uruitului roţilor şi al tropăitului cailor şi al carelor gonind!... Călăreţul care se aruncă, şi sclipirea sabiei, şi strălucirea suliţei, şi o mulţime de ucişi, şi o grămadă de cadavre, şi trupuri fără sfârşit: se împiedică de trupurile lor!“ Și tot acest masacru și distrugerea este din cauza idolatriei cetății Ninive și a eforturilor lor, cu prea mult succes, de a-i atrage pe alții la idolatria lor. „Din cauza mulţimii curviilor curvei atrăgătoare, stăpâna vrăjitoriilor care vinde naţiunile prin curviile ei şi familiile prin vrăjitoriile ei“.

Urmează apoi condamnarea solemnă a lui Yahve, care odinioară cruțase Ninive, dar dorea să o facă să cunoască faptul că ea avea a face nu numai cu gelozia altora, ci era hotărârea Lui să o facă de rușine pe aceea care atât de mult se bucurase și îi dusese pe alții în rătăcire. „iată, Eu sunt împotriva ta, zice Domnul oştirilor, şi-ţi voi ridica poalele peste faţa ta şi voi arăta naţiunilor goliciunea ta şi împărăţiilor ruşinea ta. Şi voi arunca peste tine murdării dezgustătoare şi te voi înjosi şi te voi pune ca privelişte. Şi va fi aşa: toţi cei care te vor vedea vor fugi de tine şi vor zice: «Ninive este pustiită! Cine o va plânge?» Unde să-ţi caut mângâietori?“

Versetele 8-10 prezintă, ca un avertisment pentru Ninive, pustiirea faimosului No-Amon. Nu este nici Alexandria, nici Egiptul, ci Teba cu cele o sută de porți ale ei, ceea ce era cu atât mai semnificativ cu cât chiar asirienii o pustiiseră înainte de zilele profetului și mai târziu, până ce Cambises i-a făcut să bea până la fund cupa insolenței persane. „Eşti tu mai bună decât No-Amon, care era situată între râuri, cu ape în jurul ei, a cărei întăritură era marea şi al cărei zid era marea? Etiopia era tăria ei, şi Egiptul şi era fără sfârşit. Put şi libienii erau ajutoarele ei. Ea de asemenea a fost deportată, a mers în captivitate; pruncii ei de asemenea au fost zdrobiţi în bucăţi la colţurile tuturor străzilor. Şi au aruncat sorţul pentru fruntaşii ei şi toţi cei mari ai ei au fost puşi în lanţuri“.

De la versetul 11 profetul se adresează încă o dată cetății Ninive și declară că nu va avea o soartă mai bună: „Tu de asemenea te vei îmbăta, te vei ascunde; tu de asemenea vei căuta un loc de scăpare dinaintea vrăjmaşului!“ Și Ninive va cădea mult mai ușor, după cum ne spun versetele 12 și 13: „Toate locurile tale întărite sunt ca nişte smochini cu cele dintâi smochine coapte. Dacă sunt scuturate, ele cad în gura celui care le mănâncă. Iată, poporul tău în mijlocul tău este ca femeile: porţile ţării tale sunt deschise larg înaintea vrăjmaşilor tăi; focul îţi mistuie zăvoarele!“ Puteau să se pregătească oricât de bine - și situația de criză cerea aceasta -, dar focul și sabia aveau să-și urmeze cursul prin cetatea condamnată. „Scoate-ţi apă pentru asediu! Întăreşte-ţi cetăţuiele, intră în pământul cleios şi calcă lutul, întăreşte cuptorul pentru cărămizi!“ Negustori, principi, satrapi, guvernatori, nobili și popor, totul avea să piară, cu excepția celor care aveau să mai rămână pentru a se cufunda definitiv.

Cum și Babilonul ulterior, Ninive nu se va mai ridica la rangul de capitală, dar genul de putere care s-a arătat în monarhia Asiriei și cea a Babilonului va avea, fiecare, reprezentantul ei în zilele din urmă. În acel timp, după cum ne arată profeția, ordinea cronologică va fi exact inversă față dea cea din istoria trecută. Aceasta este o demonstrație importantă care arată că toți cei care cred că este vorba numai de Babilonul și de Ninive din trecut se înșeală. Istoric, Ninive a căzut prima. Căderea capitalei Asiriei a fost un pas important în providența lui Dumnezeu pentru acea poziție remarcabilă, unică în acel timp, la care i-a fost permis Babilonului să se înalțe, după cum văzuse Nebucadnețar în viziunea lui, și după cum i-a explicat Daniel că era potrivit voinței suverane a Dumnezeului cerurilor. Ordinea în vechime a fost ca Ninive să se ridice ca cea mai importantă dintre mai multe puteri, apoi, potrivit înștiințării profetului, ea a căzut definitiv, cum căzuse mai înainte Egiptul. Apoi s-a ridicat Babilonul pentru a fi capul de aur, primul mare reprezentant al puterii imperiale pe pământ. Căderea Babilonului, primul care a ajuns să aibă acest gen de putere, simbolizează căderea ultimei dintre aceste puteri imperiale. Ultimul deținător al poziției în sistemul imperial care a început cu Babilonul va fi fiara, Imperiul roman resuscitat ajuns în faza lui finală apostată la sfârșitul veacului. Fiara corespunde monarhiei caldeene sau Babilonului ca putere imperială.

Sigur că nu vreau să spun că este Babilonul din Apocalipsa, deoarece acesta este în mod cert puterea ecleziastică profund coruptă. Dar ultimul deținător al puterii imperiale este reprezentat, într-o oarecare măsură, de primul ei deținător, așa că judecata Imperiului babilonean prezintă, în bună măsură, o imagine a judecății celui de-al patrulea imperiu în forma lui resuscitată, când va fi nimicit. Dar, pe cât este de clar, pe atât este și de important să observăm că, în relatarea profetică despre lucruri viitoare, puterea care corespunde Asiriei va veni după nimicirea Babilonului și nu înainte de aceasta. În istorie, căderea Asiriei a fost înainte de cea a Babilonului, dar, în viitor, conform profeției, căderea Asiriei va fi după aceea a sistemului imperial reprezentat prin Babilon. De aceea, distincția dintre cele două exclude controversele pentru cei care citesc profeția cu credință, iar cei care susțin că s-a terminat complet și cu Babilonul și cu Asiria nu au nici o scuză.

Aceeași concluzie reiese din cuvintele foarte clare ale lui Isaia: „Oh, asirianul! nuiaua mâniei Mele! Şi toiagul din mâna lor este indignarea Mea. Îl voi trimite împotriva unei naţiuni făţarnice şi îi voi da un ordin împotriva poporului mâniei Mele, ca să-i prădeze şi să-i jefuiască şi să-i calce în picioare ca pe noroiul de pe străzi“ (Isa. 10.5-7). Adică Domnul l-a folosit ca un mijloc pentru a doborî mândria lui Israel. „Dar el nu judecă aşa şi inima lui nu gândeşte astfel,“ ci caută numai să-și satisfacă propria lui mândrie. Dacă Israel ar fi fost pentru Acela cu care se laudă pe bună dreptate, pentru Yahve, și ar fi așteptat ca El să le apere cauza! Dar nu, ci ei au căutat ceea ce caută națiunile, așa că Dumnezeul lor i-a lăsat în mâna vrăjmașului lor trufaș și crud. Însă, dacă Domnul pedepsește vina poporului Său, nu se poate ca El să nu pedepsească nelegiuirea arogantă a vrăjmașilor Săi. „În inima lui este să nimicească şi să stârpească nu puţine naţiuni. Pentru că el zice: «Nu sunt toate căpeteniile mele împăraţi?»“ Aceasta prețuia el și ar fi vrut și mai mult, dar Dumnezeu nu i-a permis asirianului să dobândească tot ce își dorea. El avea ambiția de a avea stăpânirea supremă, care însă i-a fost dată Babilonului prin voința suverană a lui Dumnezeu. „Nu este Calno ca şi Carchemişul? Nu este Hamatul ca şi Arpadul? Nu este Samaria ca şi Damascul? După cum mâna mea a ajuns împărăţiile idolilor şi chipurile lor cioplite erau mai multe decât ale Ierusalimului şi ale Samariei cum am făcut Samariei şi idolilor ei, nu voi face tot astfel Ierusalimului şi chipurilor lui? Şi va fi aşa: după ce Domnul va împlini toată lucrarea Sa peste muntele Sion şi peste Ierusalim, voi pedepsi rodul îngâmfării inimii împăratului Asiriei şi gloria ochilor săi trufaşi. Pentru că a zis: «Prin puterea mâinii mele am făcut-o şi prin înţelepciunea mea»“.

Amintim acestea pentru a limpezi cât mai mult posibil caracterul final al judecății asupra asirianului. Aceasta va fi după ce Domnul Își va fi împlinit toată lucrarea. Prin urmare, de aici aflăm un aspect important al adevărului divin, și anume că asirianul (vorbind acum la modul general) va fi ultimul. Va fi ultima lucrare înainte de instaurarea deplină a împărăției milenare în sensul de domnie a păcii, așa cum este prezentată imediat după aceea, în Isaia 11. Dar în descrierea de acolo este prezentat antihristul. După cum ni se spune, el va fi distrus de suflarea buzelor lui Yahve, dar timpul pentru aceasta nu este definit, așa cum este în cazul asirianului. Puțin mai încolo avem mai multe detalii. De exemplu, în Isaia 14: „Pentru că Yahve va avea milă de Iacov şi din nou va alege pe Israel şi-i va aşeza în odihnă în ţara lor“. Este deci evident vorba despre așezarea din nou a poporului în ținutul Palestinei, nu numai a unei părți din popor, ci a întregului popor. Urmează apoi simbolurile dușmanilor poporului. „Şi va fi aşa: în ziua când Yahve îţi va da odihnă după necazul tău şi tulburarea ta şi după robia grea la care ai fost supus, vei rosti această cântare cu tâlc asupra împăratului Babilonului, şi vei zice: Cum a încetat asupritorul, a încetat stoarcerea aurului. Yahve a sfărâmat toiagul celor răi, sceptrul stăpânitorilor! Cel care lovea popoarele cu furie, cu o lovitură neîncetată, cel care stăpânea cu mânie peste naţiuni, este persecutat fără cruţare!“ (Isa. 14.3-6).

Apoi vedem că pământul se odihnește și până și hadesul se bucură de căderea împăratului Babilonului – o imagine cu o valoare simbolică deosebită, dar tocmai de aceea sublimă. Imperiul Babilonului sau prima fiară prefigurează cea de-a patra fiară, care a fost, nu mai este și va fi. După cum știm, fiara este intim asociată cu antihristul prezentat de Sf. Ioan, astfel încât este foarte greu să-i deosebim pe acești doi aliați în nelegiuirea de la sfârșit. Cercetătorii profeției au vederi mult diferite cu privire la aceștia, fapt care nu mă miră deoarece aceștia doi sunt foarte strâns legați în politica lor. Principalele lor trăsături de caracter sunt următoarele: ambii pretind să li se aducă închinare și ambii au un rol important și combinat în marea apostazie din viitor. Fiara este, cu siguranță, imperiul din vest, dar el este strâns legat de Ierusalim, unde omul păcatului este așezat în templul lui Dumnezeu. Ei sunt văzuți ca fiind cele două fiare din Apocalipsa 13. Dar profetul mincinos va fi la Ierusalim, în timp ce sediul central al puterii fiarei este Roma. Indiferent dacă fiara va locui acolo sau nu – ceea ce nimeni nu poate ști sigur – este destul de clar că, indiferent unde ar fi reședința lui, el va stăpâni vechea capitală imperială Roma, iar Ierusalimul va fi sediul puteriii religioase apostate. Aceștia sunt aliați și duc o politică atât de asemănătoare și au aceleași obiective încât nu trebuie să fim surprinși că mulți îi confundă, cu toate că fiecare dintre aceștia doi își are poziția lui distinctă în criza viitoare.

Legătura dintre fiare este atât de strânsă încât deseori este greu de delimitat ce face una de ce face cealaltă. Astfel, mulți gândesc că descrierea lui Lucifer din Isaia 14 indică antihristul, în timp ce s-ar părea că este vorba despre împăratul Babilonului însuflețit de puterea lui Satan. Cu toate acestea, ce mai subtilă putere a lui Satan se va manifesta în profetul mincinos și nu în fiară, dar, din vreme ce ambii lucrează împreună, uneori este dificil de deosebit lucrarea fiecăruia în parte. Prin urmare, ei sunt judecați în același timp și sunt aruncați împreună în iazul de foc. Deci, dacă sunt confundați, o asemenea eroare nu le schimbă cu nimic destinul, ci are mai multă importanță atunci când este să le fie înțeles caracterul, lucrarea și sfera în care acționează. S-ar părea că deosebirea dintre aceștia este că fiara este mai importantă din punct de vedere politic, iar profetul fals este mai important sub aspect religios și aceștia își împart prada, slujindu-și unul altuia în timpul dominației lor rele, când ei nici nu-și vor închipui soarta care-i așteaptă. Fiara îl înalță pe profetul fals și profetul fals înalță fiara, ceea ce face ca ei să fie prieteni, atât de prieteni cât pot fi două puteri ale răului, Satan conducându-i pe amândoi și folosindu-se de ei împreună în eforturile lui împotriva lui Dumnezeu și a Hristosului Său.

La sfârșitul capitolului 14 din Isaia, când profetul a încheiat cu abilul împărat al babilonului ca imagine simbolică a puterii imperiale pline de mândrie, se cuvine să observăm că: „Domnul oştirilor a jurat, zicând: «Da, cum am gândit, aşa va fi; şi cum am hotărât, aşa va rămâne: că-l voi zdrobi pe asirian în ţara Mea şi-l voi călca în picioare pe munţii Mei; şi jugul lui se va depărta de pe ei şi povara lui se va depărta de pe umerii lor»“ (v. 24-25). Este ceea ce a promis în Naum 1: „Acesta este planul pe care l-am hotărât cu privire la tot pământul şi aceasta este mâna care este întinsă asupra tuturor naţiunilor. Pentru că Domnul oştirilor a hotărât; şi cine se va împotrivi? Şi mâna Lui este întinsă; şi cine o va întoarce?“ (Isa. 14.26-27) Consider deci că este clar, atât din Isaia 10 cât și din Isaia 14, că viitoarea cădere a asirianului este deferită de căderea împăratului Babilonului și este ulterioară acesteia. Dar, dincolo de orice îndoială, în istorie lucrurile au fost altfel deoarece, în trecut, nimicirea cetății Ninive a avut loc înainte ca Nebucadnețar să fi devenit capul de aur al statuii. Părerea generală a cercetătorilor cronologiei este că Ninive a căzut cu mai bine de șase sute de ani înainte de Hristos. Dacă nu greșesc, Sir Henry Rawlinson și alții sunt de părere că a avut loc cu aproape douăzeci de ani înainte de data atribuită în general. Dar chiar și numai atât ne este suficient și îi vom lăsa pe arheologi să dezbată între ei această chestiune, deoarece pentru noi nu prezintă multă importanță. Oricum ar fi, știm că a fost înainte ca Babilonul să fi ajuns să aibă supremația, ceea ce a fost ulterior oricăreia dintre acele date, și acesta este principalul fapt de reținut și singurul fapt important cu privire la care toate părțile sunt de acord. Dacă așa stau lucrurile, atunci este evident că trebuie că, dacă în profeție este vorba întâi despre căderea împăratului Babilonului și apoi despre nimicirea asirianului, atunci este imposibil ca această profeție să se fi împlinit în trecut.

Dumnezeu s-a îngrijit să ne facă să așteptăm în viitor împlinirea exactă a profețiilor și nimic nu poate fi mai minunat decât perfecțiunea cuvântului Său în această privință. Era esențial ca profeția să aibă o împlinire în zilele în care a fost scrisă: aceasta era o mângâiere de care avea nevoie poporul lui Dumnezeu. Dar pentru a marca faptul că acea împlinire nu reprezenta împlinirea completă a întregii profeții, ordinea este schimbată și nu se insistă asupra acestei schimbări, nici nu dă nici o explicație cu privire la aceasta. Astfel, vedem că Dumnezeu are milă de poporul Său și că dorește să ne păzească de principiul nefericit de a privi profeția ca fiind ceva un pic mai bun decât un vechi almanah, cuprinzând fapte împlinite, care nu mai sunt de nici un folos. Lucrurile stau exact invers. Profeția s-a împlinit, dar cele mai importante lucruri pe care le prevede ea sunt totuși în viitor.

Nu este necesar să zăbovim în mod special asupra diferitelor forme de răutate ale cetății Ninive pe care Duhul profetic ni le prezintă aici: „Tu de asemenea te vei îmbăta, te vei ascunde; tu de asemenea vei căuta un loc de scăpare dinaintea vrăjmaşului! Toate locurile tale întărite sunt ca nişte smochini cu cele dintâi smochine coapte. Dacă sunt scuturate, ele cad în gura celui care le mănâncă. Iată, poporul tău în mijlocul tău este ca femeile: porţile ţării tale sunt deschise larg înaintea vrăjmaşilor tăi; focul îţi mistuie zăvoarele!“ (Naum 3.11-13). Atât de mare va fi slăbiciunea cetății Ninive când va suna ceasul judecății ei.

S-ar părea că până și figura de stil cu beția are totuși o semnificație literală deoarece, deși am putea considera că beția este, într-un sens figurat, sentimentul unei false siguranțe, cum a fost cu Babilonul, este totuși un fapt notoriu că era o surpriză la Ninive în timpul sărbătorilor religioase în cinstea zeilor lor, care ne poate aminti de ospățul infam al lui Belșațar în noaptea în care a căzut Babilonul. Astfel, erau petreceri păgâne asociate cu cinstirea dumnezeilor lor falși, pe de-o parte și cu dezonorarea Dumnezeului cel adevărat, pe de altă parte. Pe scurt, un ospăț cu beție a avut loc în timpul asediului cetății Ninive, cum a fost și în cazul Babilonului. Dar lucrurile au fost diferite deoarece s-ar părea că tabăra din Ninive a fost surprinsă în beție înainte de căderea cetății. Prin urmare, în Naum 1 aflăm că ei au fost încurcați ca spinii, fiind beți. Toate acestea sunt descrise înainte de relatarea despre căderea cetății sângeroase. Dar dacă așa a fost situația în Ninive, cu Babilonul a fost altfel: este cunoscut ospățul cu beție al împăratului Belșațar, care a avut loc chiar în noaptea căderii cetății. La Ninive tabăra a fost surprinsă în beție înainte de căderea cetății. Astfel, fiecare își are trăsăturile caracteristice specifice și ambele arată perfecțiunea admirabilă a cuvântului lui Dumnezeu.

Intervalul dintre căderea cetății Ninive și cea a Babilonului poate fi socotit la mai puțin de nouăzeci de ani și putem admite o marjă de câțiva ani din cauza incapacității cercetătorilor cronologiei de a stabili data exactă a căderii cetății Ninive. Acesta a avut loc cu siguranță înainte ca Nebucadnețar să fi dobândit puterea imperială și cu mai bine de șase secole înainte de Hristos.

Indiferent ce ar face ei, sentința profetică este: „te va mistui focul“. Este un fapt istoric că, atunci când regele a văzut că nu se putea apăra, a incendiat el însuși palatul. Nu inamicii au făcut aceasta, cum a fost în cazul capitalei caldeenilor. În Babilon, așa și-a asigurat vrăjmașul victoria, dar la Ninive a fost altfel. Din nou: focul a mistuit doar parțial Babilonul, care, deși a fost umilit, a rămas un oraș mândru mult după zilele lui Alexandru cel Mare, care a murit acolo. Dar cetatea asiriană a pierit chiar atunci. Ninive a căzut spre a nu se mai ridica niciodată și nici măcar nu a mai supraviețuit sub vreo formă. Mâna care a pus focul a fost chiar cea a nefericitului principe care s-a văzut fără scăpare și, înconjurându-se cu concubinele lui, cu bijuteriile și aurul și argintul lui și cu tot ce avea de preț, din disperare, a dat foc la totul.

Astfel, în cazul Ninive, avem o descriere diferită de cea a Babilonului. „Scoate-ţi apă pentru asediu! Întăreşte-ţi cetăţuiele, intră în pământul cleios şi calcă lutul“. Dar totul este zadarnic. „Acolo te va mistui focul, te va nimici sabia, te va mistui ca omida [N. a.) Unii, cum ar fi Dr. Henderson traduc aceasta ca „lăcusta nimicitoare“, „lăcusta care roiește“ și apoi „lăcusta cea mai mare“ (literal „lăcuata lăcustelor“)]; înmulţeşte-te ca omida, înmulţeşte-te ca lăcusta! Ţi-ai înmulţit negustorii mai mult decât stelele cerurilor; omida se răspândeşte, apoi zboară. Aleşii tăi sunt ca lăcustele şi căpitanii tăi ca nişte roiuri de lăcuste care se aşează în desişuri în ziua cea rece: când răsare soarele Păstorii tăi dormitează, împărate al Asiriei, vitejii tăi stau culcaţi“. După măreție vine o ruină completă cum nu s-a mai văzut în istorie. „Poporul tău este împrăştiat pe munţi şi nu-i strânge nimeni. Nu este nici o vindecare pentru rana ta, lovitura ta este foarte dureroasă. Toţi câţi vor auzi despre tine vor bate din palme la tine, pentru că peste cine n-a trecut răutatea ta neîncetat?“

Cu toate acestea există o diferența şi anume că Asiria va avea un loc în mileniu, și încă un loc important – nu Ninive, ci Asiria (Isaia 19). Cât despre Babilon sau Caldeea, nu mai auzim despre nici una dintre acestea odată instaurată împărăția. În judecată, Yahve Își va aminti de îndurare, așa că Egiptul și Asiria sunt amintite în mod special ca având poziții importante alături de Israel în acea zi.