Naum 2:1-13

Ninive, capitala împărăţiei Asiriei, pare să fi fost întemeiată de Nimrod („Răzvrătit“) la scurt timp după potop (Geneza 10.8-12). Însufleţită de acelaşi spirit ca şi acest „vânător puternic înaintea Domnului“, ea îşi găsea plăcerea în a vâna naţiunile ca pe o pradă (v. 11-13). Cartea lui Dumnezeu, care a consemnat orgoliosul ei început („ziua în care a existat“; v. 8), ne face acum să asistăm la subitul ei sfârşit. Ninive este pusă în gardă, într-un mod ironic, să se apere de Însuşi „Cel care sfărâmă în bucăţi“ (v. 1). Însă, „dacă nu păzeşte Domnul cetatea, în zadar veghează cel care o păzeşte“ (Psalmul 127.1). Se spune că, în timpul asediului, fluviul Tigru, ale cărui ape până atunci ar fi izolat şi ar fi protejat cetatea, se umflă printr-o creştere bruscă (v. 6, 8) şi ia o parte din întărituri. Prin această spărtură pătrund ostaşii neiertători pe care îi vedem invadând străzile şi casele pentru a ucide şi a jefui (v. 3, 4, 8-10).„Nu se va mai auzi glasul solilor tăi“, conchide versetul 13. Să ne amintim de acel Rab-Şache, obraznicul purtător de cuvânt al împăratului Asiriei înaintea lui Ezechia (2 Împăraţi 18.19…). Ameninţările lui nu se împlinesc niciodată. Aşa va trece mereu lumea cu gloria ei, cu aroganţa ei, cu dispreţul şi cu blasfemiile ei.