Naum 2

În Naum 2 și 3 ne este prezentat foarte clar și complet obiectivul principal al profeției, pentru care primul capitol constituie o prefaţă, cu toate că în ultima lui parte acesta se referă la subiectul principal, și anume la asirian. „Cel care sfărâmă în bucăţi s-a suit împotriva feţei tale. Păzeşte cetatea întărită! Ia seama la drum! Încinge-ţi coapsele! Întăreşte-ţi mult puterea!“ Această provocare este adresată direct cetății Ninive pentru ca să se apere cât de bine poate deoarece ea se confruntă cu cel mai mare pericol. „Pentru că Yahve a adus din nou măreţia lui Iacov, ca măreţia lui Israel; pentru că i-au pustiit jefuitorii şi le-au stricat viţele“. Așa vedem subiectul conex și anume judecata adusă asupra lui Israel prin intermediul vrăjmașilor lor. Dar, deoarece asirienii au executat judecata într-un asemenea mod încât L-au insultat pe Dumnezeu Însuși și nu s-au limitat numai la a pedepsi poporul Său vinovat, ei trebuie să se pregătească pentru a-și întâmpina sentința. Astfel ne sunt prezentate împreună aspectele diferite ale adevărului: nimicirea cetății Ninive, dar nu despărțită de disciplinarea lui Israel. Yahve îl judecă pe Israel și, dacă judecă chiar pe poporul Său, care avea cât-de-cât cunoștință și, prin urmare, o mai mare responsabilitate, cum trebuie să se înfățișeze păcătosul fără pic de teamă de Dumnezeu? Ninive a fost o cetate fără teamă de Dumnezeu, care nicicând nu s-a gândit și, cu atât mai mult, nu a mărturisit, că ar face voia lui Dumnezeu. Dar poporul Israel mărturisise a face voia Lui, fapt pentru care au avut de suferit consecințele.

Urmează cea mai vioaie descriere a pregătirilor de apărare ale cetății Ninive împotriva inamicilor. Istoric se știe că cei care au distrus Ninive sunt mezii și, cu toate că în istoria omenirii nu se găsesc multe informații despre împrejurări, cu siguranță Babilonul i-a ajutat. Cu toate că era o cetate la fel de veche ca și Ninive, ba poate chiar mai veche, Babilonului nu i-a fost permis să se ajungă în prim-plan înainte ca Dumnezeu să răstoarne Asiria și Egiptul. Timp de sute de ani Babilonul a fost ținut legat, ca un animal care este dresat, până ce a sosit momentul ca el să fie eliberat și să o ia înaintea tuturor concurenților. Alte cetăți ar putea manifesta mai curând maturitate, dar Babilonul numai la timpul potrivit, după ce a fost ținut pe loc din vechime, a fost scos în față ajungând să aibă supremația imperială în această lume. Ninive era capitala Asiriei, care era o cu totul altă putere.

Cu privire la aceasta, cred că veți descoperi că autorii păgâni sunt foarte confuzi și nu există un contrast mai puternic în istoria veche decât acela dintre precizia scripturii și încurcătura celor mai luminați dintre păgâni în privința acestor puteri. Faptul că până și grecii erau ignoranți în aceasta este destul de uimitor. Celebrul Xenofon a trecut la câțiva kilometri de cetatea Ninive și pare să nu fi cunoscut nimic despre ea. El arată cea mai mare lipsă de cunoștință cu privire la aceste fapte până în acea vreme. Se poate să se fi poticnit de zidurile cetății Ninive și să nu fi știut deoarece el o numește o cetate a mezilor deoarece, fără-ndoială, mezii au construit acolo pe ruinele Ninive. Menționez aceasta numai pentru a arăta cât de minunată este Biblia chiar și privită numai ca o carte și pentru a recunoaște cât de mult Îi suntem datori lui Dumnezeu. Cel care folosește Biblia cu simplitate va dobândi cu siguranță cunoștință nu numai despre lucrurile divine, ci chiar și despre națiunile lumii va dobândi unele cunoștințe pe care nici o altă carte scrisă vreodată nu i le-ar putea furniza. De fapt, unul dintre cei mai puțin demni de încredere dintre istorici a fost un om care s-ar fi cuvenit să cunoască cel mai bine dacă cunoștința ar ține de a fi trăit în orient (cum a fost cazul cu medicul lui Artaxerxe Mnemon), dar el este aproape un născocitor de povești și modul în care țese el istoriile caută să ascundă ceea ce îi dezonora pe asirieni și să înalțe măreția stăpânului său persan l-a făcut, dacă nu să fie un falsificator, să fie un propagandist al punctului de vedere al perșilor și al politicii și obiceiurilor lor. Aceasta i-a indus în eroare pe alții, cum ar fi, de exemplu, și istorici remarcabili care au scris ulterior pe această temă adoptând unele dintre erorile deosebite ale acestui om. Acel medic se numea Ctesias, iar Diodorus și Sicului au preluat de la el. El a făcut anumite declarații care pot fi dovedite false de alți scriitori din antichitate. Prin urmare, grecii care erau cei mai aproape și apoi și romanii, care su preluat de obicei de la greci, sunt foarte încurcați în această privință. Consecința este că aceia care au primit învățătură de la clasici și s-au învățat să îi considere pe acești istorici a fi autorități în domeniu sunt induși în eroare. Cine oare sunt mai rătăciți în această privință decât literații? Aceasta deoarece îi consideră valoroși pe unii care erau la fel de neștiutori ca și ei. Așa se face că toți acești autori confundă Asiria cu Babilonul. Niciodată nu vom putea o lumină clară asupra istoriei antice a omenirii dacă nu primim lumina divină, care ne permite să avem un discernământ remarcabil.

Dacă cercetăm atent Geneza 10 putem căpăta destul de multe informații istorice din mulțimea de detalii de acolo și aflăm despre diferitele popoare care s-au răspândit pe pământ, a căror evoluție ulterioară o putem urmări. Aceasta ar fi destul de interesant, dar ar cere mult efort. Sunt sigur că Scriptura dă numai lumină clară, dar putem avea îndoieli cu privire la posibilitatea de a ajunge la o istorie continuă a unei linii genealogice. Aceasta ar fi deosebit de dificil. Oamenilor le-ar place să aibă completitudine, dar nu cred că sistemul moral al cuvântului lui Dumnezeu dorește să le dea acea continuitate neîntreruptă. Astfel, chiar dacă este vorba despre viața Domnului nostru Isus, ar fi o întreprindere extrem de discutabilă încercarea de a alcătui o istorie continuă a slujirii lui Hristos în temeiul celor patru evanghelii. Nu am nici o îndoială că tot ce este scris acolo este exact și adevăr divin, adică nu este numai ceea ce a putut observa omul, ci este conform cunoașterii perfecte a lui Dumnezeu în toate privințele. Și tocmai de aceea este mult deasupra omului și este și pe alte principii decât cele ale omului, deoarece în evanghelii nu există intenția de a avea continuitate, ci sunt prezentate fapte selectate urmărind un scop moral. Presupun că același lucru este și în prezentările istorice din Vechiul Testament: întâi începutul, sursele, apoi, probabil după sute de ani, o altă privire asupra coliziunii națiunilor cu Israel și apoi judecata finală, care încheie totul.

Înțeleg că principalul obiectiv al Scripturii este să ne arate sursele pentru ca noi să le putem compara cu scena finală și nu acela de a ne da continuitatea lor, aceasta fiind sarcina istoriei. De aici vine dificultatea de a avea o istorie continuă, dar această dificultate provine din lipsa de materiale istorice extra-biblice. Damascul este cu siguranță menționat în prima parte a cărții Geneza și el este pomenit în mai multe rânduri în vremea lui David și în alte epoci din Scriptură. Astfel, el este unul dintre cele mai vechi orașe din lume și, pe de altă parte, este un oraș care, într-un fel, s-ar putea spune că este înfloritor și acum. De asemenea, multe orașe străvechi menționate în Geneza 10 au fost identificate în ultimii ani și sigur că ar fi întrucâtva interesant să arătăm clar aceasta prezentând dovezile pentru fiecare caz. Dar ar fi și o întreprindere deosebit de delicată, care ar cere un efort imens pentru a duce la bun sfârșit această sarcină, dacă este posibil.

„Scutul vitejilor săi s-a făcut roşu, bărbaţii de război sunt în stacojiu; carele fulgeră de focul oţelului în ziua pregătirii lui şi suliţele de chiparos se învârtesc. Carele năvălesc cu furie pe străzi, se lovesc unul de altul în pieţe; înfăţişarea lor este ca făcliile, aleargă ca fulgerele. El se gândeşte la cei puternici ai săi; ei se poticnesc în mersul lor, se grăbesc spre zidul ei şi adăpostul este pregătit. Porţile râurilor sunt deschise şi palatul se prăbuşeşte!“ Acesta este cu siguranță un tablou impresionant al scenei finale deoarece nu numai că avem destul de detaliat ceea ce descoperirile recente ne arată din plin cu privire la culoarea roșie și la care și la toate pregătirile de război caracteristice la Ninive, ci și modul în care a căzut Ninive este prezentat anticipat extrem de exact. Și aceasta cu atât mai mult cu cât este în contrast cu căderea Babilonului, deși se și aseamănă cu aceasta. Cetatea din câmpia Șinear a fost o capitală nu mai puțin importantă, ba chiar superioară ca fast. Ambele au fost construite pe râuri – râurile Paradisului. Dar, deși ambele constituie și simboluri, și căderea uneia ca și a celeilalte prezintă o importanță deosebită (cea a Babilonului chiar mai mult decât cea a cetății Ninive), și râul a jucat un rol important în cucerirea ambelor cetăți, totuși este și un contrast, deoarece Babilonul a fost luat prin abaterea cursului râului și secarea vechii sale albii, pe când căderea cetății Ninive a fost declanșată de inundația produsă de râu în cetate și nu de secarea lui. Acest fapt este cu siguranță remarcabil și arată de ce lipsă de discernământ nemaiîntâlnită dau dovadă cei care nu văd deosebirile. Toate acestea ne dau o lecție cu privire la firea omenească și ne dau un indemn să citim mai cu atenție cuvântul lui Dumnezeu. Cel care a scris Scriptura nu are nici o dificultate. Pentru el totul este cât se poate de clar. Încurcătura nu provine din limbaj – aceasta ar fi doar în câteva cazuri excepționale -, ci din faptul că inima este foarte puțin dispusă să creadă tot ce au spus profeții.

„Porțile râurilor sunt deschise“ – nu numai porțile cetății. În cazul Babilonului a fost deschisă o poartă a cetății și cunoaștem descrierea splendidă a lui Isaia, cu porțile de aramă și drugii de fier care trebuie să cedeze în fața dreptății care vine de la răsărit deoarece Dumnezeu l-a chemat pe Cirus și i-a dat pe împărați să fie vânturați de sabia lui și mânați ca pleava de arcul lui. Când a sosit momentul, dificultatea a dispărut și perșii au intrat în cetatea imperială prin albia secată a Eufratului, ale cărui ape fuseseră abătute printr-un canal. Așa au fost deschise porțile pentru restul trupelor după ce au fost lichidate gărzile bete. Dar, în cazul cetății Ninive, apele râului au făcut să se prăbușească palatele și zidurile. Nu a mai fost vorba de o armată care s-a strecurat prin albia secată a râului pentru a deschide porțile grosului armatelor, ci, în cazul Ninive a fost invers. Eufratul a fost secat în cazul Babilonului, dar Tigrul a ieșit din albie și a inundat și a distrus o bună parte din Ninive astfel încât chiar fundațiile au fost duse de ape. Zadarnic i-a mai chemat atunci regele pe nobilii săi, pentru că ei s-au poticnit în marș. S-au grăbit la zid și au pregătit apărarea, dar porțile râului s-au deschis și palatul s-a prăbușit. „Și Huzab [N. a.) Acest cuvânt a dus la multe discuții. Pe de-o parte, Genesius interpretează ca „a fost dusă“, pe de altă parte, Dr. Henderson preferă „deși avea temelii solide“, ambii legând-o de expresia precedentă. Leeser traduce „și regina“. Dintre ebraișii mai recenți, Ewald consideră că Huzab este numele literal sau simbolic al reginei.] va fi dusă în captivitate, şi slujnicele ei vor jeli cu glas ca de porumbiţe, bătându-se în piept. Dar din ziua în care a existat Ninive a fost ca un lac de apă; totuşi ei fug! «Staţi! Staţi!» Dar nimeni nu priveşte înapoi. «Prădaţi argintul! Prădaţi aurul! Pentru că fără sfârşit este comoara splendidă a tuturor vaselor de preţ!» Ea este golită şi nelocuită şi pustiită! Şi i se topeşte inima şi-i tremură genunchii şi o durere ascuţită este în toate coapsele; şi toate feţele lor au pălit“. Adică tot ce constituie o mândrie a omului, tot ce slujește bucuriilor egoiste și vanității este prezentat ca strâns spre a fi dat învingătorilor, totul fiind, dacă nu distrus complet, atunci luat de cuceritori. Așa este în general istoria omenirii.

Urmează apoi bucuria profetului în legătură cu cetatea care fusese o groază pentru Israel. Acest vechi vrăjmaș triumfase asupra lui Israel timp îndelungat, cu foarte multă trufie. Si aceasta pentru că, în zilele împăraților lui Israel, Dumnezeu S-a folosit de mândria asirienilor, făcând din Asiria principalul lor vrăjmaș prin care a doborît mândria poporului Său.

„Unde este vizuina leilor şi locul unde se hrăneau leii tineri? unde se plimbau leul, leoaica, puiul de leu şi nimeni nu-i înspăimânta?“ Acesta este un tablou foarte viu al poziției importante pe care Asiria a avut-o mult timp printre națiuni până la căderea ei. „Leul sfâşia cât îi trebuia pentru puii săi şi sugruma pentru leoaicele sale; şi umplea cu pradă ascunzişurile sale şi cu fiare sfâşiate, vizuinile sale. Iată, Eu sunt împotriva ta, zice Domnul oştirilor, şi voi arde carele ei în fum; şi sabia va mistui pe leii tăi tineri şi voi nimici prada ta de pe pământ şi nu se va mai auzi glasul solilor tăi“.

În același timp trebuie să avem grijă să reținem că, cu toată măreția ei și cu toate că a inspirat teamă printre națiuni, Ninive nu a avut niciodată puterea imperială. Cei care afirmă aceasta încurcă lucrurile şi confundă Asiria cu Babilonul.

Cercetând Scriptura veți descoperi că Asiria era cea mai mare dintre puterile federative sau independente, dar nu era un imperiu în adevăratul sens al cuvântului; pentru că un imperiu e nu numai o putere mai mare decât oricare alta, ci și una care îi ține pe regi şi popoarele lor în poziția de vasali; şi, la fel, un imperiu nu numai prezidează peste mai mulți, ci domneşte ca stăpân peste toți.

La o asemenea poziție s-a ridicat ulterior Babilonul, poziție la care Asiria, ca și Egiptul, aspirase zadarnic. Dorința nu era nouă, dar împlinirea ei era ceva nou. Vechiul stăpân al lui Israel, Egiptul, ar fi dorit să aibă acea poziție; tot așa și Asiria, după cum vedem în profetul Ezechiel. Ambele puteri s-au luptat mult și energic pentru dominație și, fără-ndoială, socoteau ca aproape sigur că stăpânirea supremă va reveni uneia dintre ele. De aceea s-au luptat pe viață și pe moarte, Egiptul căzând mai întâi, apoi Asiria. Dar era pregătită o putere la care ei nici nu s-ar fi gândit și de care nu se temeau, căreia Dumnezeul cerurilor îi rezervase de la început poziția cea mai înaltă. Nebucadnețar a devenit „capul de aur“. Babel a fost leagănul imperiului Babilonean.