În orice casă e bine să fie
Câte o mică farmacie
În care să se găsească
Doctorie sufletească.
Capul de cumva te doare
De prea multă-ngrijorare
Din leacurile cele mai bune
Să alergi la rugăciune.
Dacă firea pământească
Începe să se trezească
Repede o potoleşti
Dacă te rogi şi posteşti.
De eşti cuprins de mânie
Pornit ca o vijelie,
Ia în grabă cea mai mare
Din leacul numit răbdare.
Iar cumva de te supune
Vreun fel de amărăciune,
Să iei repede în gură
Nişte texte din Scriptură.
Dacă cumva eşti din fire
Prea dispus la clevetire,
Primejdia este mare
Că-i boala molipsitoare.
Să iei fără-ntârziere
Exerciţii de tăcere
şi când ai ceva a spune,
Să ai doar cuvinte bune.
Zgârcenia de se iveşte
Sufletul ţi-l prăpădeşte.
Scapi luând din farmacie
Din leacul numit dărnicie.
Din adunare de lipseşti
E semn rău, ai să răceşti.
Rămâi în credinţa rece
şi aşa uşor nu-ţi trece.
Nu lipsi din adunare,
Poartă-te cu-nflăcărare.
Cu căldură deosebită
şi răceala-i ocolită.
Trebuie să fi examinat
şi de-aproape cercetat.
Dacă ai vreo slăbiciune,
Biblia îndată-ţi spune.
Cât de mici orice păcate,
Toate vor fi numărate.
Prin puterea lui Hristos
Poţi rămâne credincios.
Fii exemplu de urmat
De creştin adevărat;
Prin exemplul tău frumos
Să fie slăvit Hristos.
Autor anonim - Mica farmacie