Mica 7:1-20

„Vai de mine!“ strigă profetul care îşi conştientizează propria mizerie odată cu cea a poporului. Extinzând, putem vedea aici experienţa amară pe care o are omul cu el însuşi. Descoperă că nu are în sine însuşi nici resurse, nici roade (v. 1); că nu se poate sprijini mai mult nici pe autorităţi, nici pe cei mari de pe pământ („cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine…“; v. 4; Psalmul 118.9); de asemeni, că şi cei mai apropiaţi îl dezamăgesc în acelaşi fel dacă se lasă în grija lor. Ce dureroasă experienţă şi totodată ce necesară experienţă! Am probat-o şi noi? Suntem noi convinşi că Hristos singur este demn de toată încrederea noastră? „Nu este niciunul drept printre oameni“ (v. 2). Ceea ce însă nu găsim nici în noi, nici în alţii găsim în El (v. 7).Domnul Isus citează versetul 6 pentru a descrie consecinţele venirii Sale (Matei 10.34-36). Acestea pun pe orice om la încercare şi verifică faptul că cine nu este cu El este împotriva Lui (Luca 11.23). De ce parte ne aflăm însă noi?Ajunsă la încheierea ei, cartea se sfârşeşte cu certitudinile şi cu promisiunile harului. „Vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării“ (v. 19). Ce fericire să ne ştim păcatele înmormântate pentru totdeauna! În adevăr, Doamne, „cine este Dumnezeu asemenea Ţie?“ (v. 18).