Mica 6 - William Kelly
de William Kelly - 02 Decembrie 2016
-
Categorii:
- Mica - comentarii William Kelly
Mica 6
Urmează încheierea profeției. Prima parte a ei este în principal rugămințile solemne ale lui Yahve. „Ascultaţi acum ce zice Yahve: «Ridică-te, apără-te înaintea munţilor, şi dealurile să-ţi audă glasul!» Ascultaţi, munţilor, acuzaţia lui Yahve şi voi, temelii neclintite ale pământului! Pentru că Yahve are o judecată cu poporul Său şi vrea să-Şi apere cauza faţă de Israel. Poporul Meu, ce ţi-am făcut?“ Yahve apelează la simțul lor al dreptății. „Poporul Meu, ce ţi-am făcut? Şi cu ce te-am obosit? Mărturiseşte împotriva Mea! Pentru că te-am scos din ţara Egiptului şi te-am răscumpărat din casa robilor şi am trimis înaintea ta pe Moise, pe Aaron şi pe Maria“. Nu a fost El întotdeauna același Dumnezeu?
Urmează răspunsul: „Poporul Meu, adu-ţi aminte acum ce a întrebat Balac, împăratul Moabului, şi ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, de la Sitim până la Ghilgal, ca să recunoaşteţi dreptăţile lui Yahve. Cu ce voi veni înaintea lui Yahve şi mă voi pleca înaintea Dumnezeului Cel înălţat? Voi veni înaintea Lui cu arderi-de-tot, cu viţei de un an? Va avea Domnul plăcere de miile de berbeci, de zecile de mii de râuri de untdelemn? Voi da eu pe întâiul meu născut pentru fărădelegea mea, rodul pântecelui meu pentru păcatul sufletului meu? El ţi-a arătat, omule, ce este bine. Şi ce altceva cere Yahve de la tine, decât să faci ce este drept şi să iubeşti bunătatea şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?“ Cât de departe este aceasta de umblarea lui Israel!
Dar nimeni nu face așa până ce nu este un suflet convertit, care a primit harul lui Dumnezeu în Hristos. Este imposibil să fii cu adevărat smerit înaintea lui Dumnezeu fără a te fi întors la El în credință, chiar dacă se poate să nu fi văzut încă faptul că păcatele tale sunt ispășite prin harul Său și că în nici un caz El nu te va mai acuza de nedreptate. Întâi este necesar ca în suflet să se producă o pocăință adevărată, și Israel va fi adus la aceasta. Credința produce adevărata pocăință și adevărata smerenie; acolo unde nu există credință, după cum vedem la sfârșitul capitolului, atât la popor cât și la împărat se va manifesta în modul cel mai solemn răul.