Mica 5

Mai era încă un lucru deosebit de anunţat. Vrăjmaşul principal din zilele din urmă trebuia semnalat, şi aceasta în relaţie cu un alt păcat fatal al Ierusalimului şi al poporului său. Este prezentat Mesia şi respingerea Lui. Fiica oştilor se strânge cu oştile pentru a asedia Ierusalimul – este vorba de armata asirianului (v. 5). Este cu totul altceva decât atacul lui Sanherib pentru că Iuda s-a cufundat şi mai mult în păcat şi răzvrătire. Adevăratul judecător al lui Israel urma să fie lovit peste obraz cu nuiaua. Hristos avea să fie insultat şi bătut. Versetul 2 Îl desemnează într-un mod izbitor. Acesta este versetul pe care s-au bazat cărturarii şi preoţii pentru a-l asigura pe Irod că Hristosul trebuia să se nască la Betleem. Este desemnat ca născut la Betleem, dar fiind în acelaşi timp etern şi adevăratul domnitor al lui Israel.

Versetul al doilea este ca o paranteză care arată locul de unde trebuia să iasă Cel care va fi guvernator al lui Israel pentru Yahve şi descoperă în acelaşi timp gloria eternă a persoanei Lui. Al treilea verset se leagă de primul şi arată efectul păcatului care a fost semnalat. Israel, şi în mod special Iuda, este dat în mâinile vrăjmaşilor, dar aceasta numai pentru un timp, durata acelei perioade fiind desemnată într-un mod destul de remarcabil şi instructiv: până când “cea care este în dureri va naşte”. Israel, exersat şi trudit, a preferat mult timp să fie în poziţia Agarei mai curând decât în cea a Sarei. Ca urmare, el trebuie să treacă prin toate prin toate durerile, neliniştile, judecăţile şi pedepsele lui Dumnezeu, indispensabile pentru ca, prin harul Său, fiind pătruns de necesitatea harului şi îndurării lui Dumnezeu, să accepte pedeapsa pentru nelegiuirea lui şi să fie adus într-o stare în care va fi potrivit să fie vasul manifestării fiului care se va naşte, ca să fie Naomi restaurată prin har, căreia, în ceea ce priveşte manifestarea Lui în lume, este vestită pentru că i s-a născut împăratul. Comparaţi cu Isaia 9:2, unde ideea este dezvoltată în relaţie cu Israel şi cu Apocalipsa 12, unde sunt alăturate faptul istoric şi relaţiile cu Israel în zilele din urmă.

Un alt element important din ultima scenă a veacului de faţă este prezentat în acest verset: Israel este dat spre judecată, şi, într-un anumit sens, abandonat de Dumnezeu pentru că L-a respins pe Hristos, Domnul. Dar acum, cea care era în dureri a născut. Apoi (acesta este elementul la care fac aluzie), rămăşiţa fraţilor acestui fiu întâi-născut, în loc să fie adăugată la Adunare (Fapte 2), revine la copiii lui Israel. Hristosul nu se ruşinează să-i numească fraţi, dar ei nu mai devin mădulare ale trupului său, ci ei sunt în relaţie cu Israel, aceasta fiind poziţia în care ei sunt aşezaţi înaintea lui Dumnezeu.

Deci El, care fusese respins, a devenit păstorul lui Israel, şi aceasta potrivit cu puterea lui Yahve şi cu mărirea numelui lui Yahve, Dumnezeul Lui. Israel rămâne în siguranţă pentru că împăratul lui este mare până la marginile pământului. Prin el asirianul va fi doborât şi ţara lui va fi pustiită de Israel, pe care el voise să-l devasteze.

În acea zi, Israel va avea un dublu caracter. În primul rând va fi instrumentul pentru reînnoire potrivit cu eficacitatea harului scump care vine de la Dumnezeu şi nu aşteaptă eforturi zadarnice din partea omului. El va fi ca ploaia care cade asupra ierbii, care nu aşteaptă nimic de la om şi nu depinde de fiii oamenilor.

În al doilea rând, pentru cei dintre naţiuni care se împotrivesc, Israel va fi ca un leu printre fiarele câmpului şi nimic nu va putea salva din mâna lui, el fiind instrumentul şi mărturia puterii lui Dumnezeu. Binecuvântarea şi puterea lui Yahve sunt cu profetul. El declară că toţi vrăjmaşii lui Israel vor pieri, dar, în acelaşi timp, Yahve va nimici din mijlocul lui Israel orice pretenţie a puterii omeneşti: carele lui, fortăreţele lui şi tot ce ţine de mândria omului va fi distrus. El va distruge toţi idolii şi Israel nu se va mai închina la lucrarea mâinilor sale. Orice urmă de idolatrie va dispărea. În acelaşi timp, răzbunarea şi mânia împotriva naţiunilor vor fi executate într-un mod nemaivăzut.

Această parte a profeţiei se încheie aici. Prima parte s-a încheiat la sfârşitul capitolului al doilea. Mica 4:9-13 prezintă, în general, cele două calamităţi cu care are a face Ierusalimul judecat: Babilonul şi strângerea naţiunilor în zilele din urmă, apoi eliberarea glorioasă a Ierusalimului. În Mica 5 este prezentat modul în care Mesia intră în scenă, fie venind pentru judecată, fie pentru eliberarea poporului de ultimele necazuri şi introducerea binecuvântării a cărei descriere ne este dată în Mica 4:1-8 ca fiind în planul lui Yahve. În acest sens, cea de-a doua parte se încheie în Mica 4:8, dar, la sfârşitul capitolului 5 avem, ca să spunem aşa, două anexe care expun dublul rău care vine asupra Ierusalimului şi relaţiile poporului cu eliberatorii săi, întâi în judecată, apo în eliberare.