Mica 3:1-12

Capitolul 2 îi menţiona deja pe profeţii cei răi; acum putem observa prin ce anume se disting. Ei caută să-i facă pe slujitorii autentici ai lui Dumnezeu, de pildă pe Mica şi pe Isaia, să tacă. Îşi adaptează cuvântările la poftele poporului, pentru a le câştiga favoarea (comp. cu Romani 16.18). Linguşesc pasiunile ascultătorilor (cap. 2.11), adormindu-le conştiinţa într-o încredere înşelătoare, şi, pentru a umple măsura, scot din aceasta, în afară de popularitate, chiar şi bani (v. 11). Oameni de o lăcomie nesăţioasă, îşi vând minciunile foarte scump (v. 5; Isaia 56.11; Ieremia 6.13). Fapta lor nesăbuită este însă mult înlesnită de cei din lume care, într-o manieră generală, pentru a-şi acoperi acţiunile rele, îşi strâng „o mulţime de învăţători după poftele lor“ (2 Timotei 4.3). Priviţi la împăratul Ahab, deja citat pe pagina de ieri în mod trist: patru sute de profeţi îl mint în direcţia dorinţei sale şi, în timp ce pe aceştia îi ascultă, … pe un alt Mica, singurul care îi spune adevărul, îl aruncă în închisoare (1 Împăraţi 22; 2 Cronici 18)!După ce slujitorul lui Dumnezeu, „plin de putere prin Duhul Domnului“ (stare care ar trebui să ne caracterizeze pe toţi: v. 8; Efeseni 5.18), îi avertizează pe cei responsabili din popor (pe căpetenii, pe mai-mari), Ieremia 26.17-19 (care citează versetul nostru 12) ne comunică efectul salvator al acestei profeţii.