Mica 1

Profeţia lui Mica este din aceeaşi perioadă, şi, până la un punct, are acelaşi caracter ca aceea a lui Isaia, adică se ocupă în mod special de introducerea lui Mesia în scena unde se desfăşoară căile lui Dumnezeu faţă de Israel, ba încă, vorbeşte îndeosebi despre prezenţa Lui în raport cu atacul asirianului. Totuşi profeţia are un caracter specific. Asemenea celor ale lui Osea şi Amos, ea face aprecierea stării morale a poporului şi, în general, leagă judecata lumii de starea evreilor, după cum am văzut lucrurile reprezentate în mod simbolic în cartea Iona. Şi Samaria este subiect al acestei profeţii, astfel încât judecata se extinde asupra întregului Israel.

Yahve vorbeşte din templul Său şi se adresează tuturor popoarelor de pe întregul pământ, adică El se aşează pe tronul pământesc pentru a judeca întregul pământ şi dă mărturie împotriva tuturor naţiunilor. Dar El vine de sus, ieşind din locul Lui, pentru a călca pe înălţimile pământului. Tot ce este înălţat se va cufunda sub El şi tot ce se va cufunda se va topi asemenea cerii la foc. De ce este această intervenţie în judecată? De ce nu lasă El naţiunile să-şi continue umblarea pe căile lor, suportând nebunia lor de a se depărta de El? Din cauză că poporul Lui, martorul pe pământ pentru Numele lui, a păcătuit împotriva Lui şi s-a dedat slujirii altor dumnezei şi nedreptăţii. Nu mai este mărturie pentru Dumnezeu pe pământ, decât, cel mult, mărturie falsă, ceea ce face necesar ca Dumnezeu să dea El Însuşi adevărata mărturie. Atunci toate păcatele tuturor popoarelor sunt rememorate de El, desfăşurându-se înaintea ochilor Celui care nu le poate suferi. El lasă poporul Său să sufere consecinţele păcatului lor, făcându-i să cadă sub puterea vrăjmaşilor, al căror orgoliu se înalţă până într-atât încât atrage asupra lor judecata lui Dumnezeu, care intervine pentru a elibera rămăşiţa lui cea scumpă, după care El Îşi ia locul de Stăpânitor peste toate naţiunile.

Am văzut deseori că asirianul joacă rolul principal în scenele finale ale căilorr lui Dumnezeu şi îl regăsim aici ca fiind nuiaua lui Dumnezeu, subiect principal al profeţiilor lui Mica.

În Mica 1:6-8, nelegiuirea Samariei şi chipurile ei cioplite atrag această grozavă calamitate prinn judecata dreaptă a lui Dumnezeu, iar puhoaiele invaziei urcă până la Iuda.

Vom remarca aici că evenimentele care s-au petrecut în timpul profetului au acelaşi caracter moral ca judecata definitivă din zilele de la urmă şi sunt folosite pentru a introduce aspectele importante ale acestei judecăţi împreună cu avertismente adresate poporului în legătură cu timpul de atunci, după cum am putut remarca în mai multe rânduri în profeţii. Fără-ndoială că aici sunt prezentaţi Salmanaser şi Sanherib, dar ei constituie ocazia profeţiei care merge dincolo de aceştia. Asirianul a ajuns până la porţile Ierusalimului. Înaintarea lui este descrisă în versetele 11-16, ca şi în Isaia, cu deosebirea că aici descrierea este mult mai amestecată cu cauzele judecăţii diferitelor cetăţi care au fost atacate decât în pasajul din Isaia, care mai curând dă o enumerare a etapelor înaintării lui.