Matei 8:18-27

　　　　Chemaţi să-L urmăm (vers. 18-22)

　　　　Întâmplările redate în versetele 18-22 ne arată că nu numai eliberarea noastră, dar şi ucenicia noastră trebuie să urmeze cuvântulu Său plin de autoritate. Un cărturar vroia să-L urmeze fără să fi primit chemarea Sa. Domnul îndată i-a arătat ce aducea cu sine mergerea după Unul ca Sine, pentru că El era Fiul Omului care nu avea „unde să-Şi plece capul“. Totuşi chemarea Sa este suficientă. Un altul, care era ucenic, dorea să pună o obligaţie pământească pe primul loc. Însă chemarea şi cerinţa Domnului trebuie să fie lucrul suprem. El avea ucenici care Îi recunoşteau cerinţele şi l urmau, cum arată versetul 23, şi ei I-au dat un loc unde să-Şi plece capul în corabia lor. Totuşi, urmându-L, aveau şi unele necazuri de întâmpinat.

　　　　Stăpân asupra puterilor naturii: potolirea furtunii pe mare (vers. 23-27)

Aceasta ne aduce la cel de al patrulea din aceste cazuri izbitoare – furtuna pe mare; se vede, tipic, cum puterea diavolului se dezlănţuie în furie asupra mării neliniştite a omenirii. Şi El dormea liniştit. Dar la strigătul ucenicilor Săi, El S-a ridicat şi Şi-a rostit porunca asupra acestor forţe puternice ale naturii. Aşa cum un om porunceşte câinelui de vânătoare, şi câinele ascultător vine la picioarele lui, tot aşa vântul şi marea se potolesc la cuvântul Stăpânului.