Matei 7:1-5

　　　　Învăţăturile Domnului prezentate în capitolul 6 aveau ca scop să conducă pe ucenicii Săi într-o astfel de relaţie cu Tatăl lor în ceruri, încât El să le umple gândurile când era vorba de milosteniile lor, de rugăciunile lor, de posturile lor sau de atitudinea lor faţă de avuţii şi de nevoile vieţii acesteia. Capitolul 7 se deschide cu învăţături care îndrumau felul lor de purtare cu fraţii lor şi cu cei necredincioşi.

　　　　Judecarea altor persoane – şi consecinţele judecării (vers. 1-5)

Judecarea fratelui este o tendinţă foarte înrădăcinată în inima noastră. Judecarea lucrurilor sau a învăţăturii nu este oprită, ci este încurajată – după cum vedem de exemplu în 1 Corinteni 2.15; 10.15 – dar judecarea persoanelor este interzisă. Adunarea este chemată să judece pe cei care fac parte din ea, în unele cazuri, cum ne arată 1 Corinteni 5 şi 6, dar în afară de aceasta, judecarea persoanelor este o atribuţie a Domnului. Dacă noi ne-o permitem, cu toate că Domnul ne-a interzis-o, să fim siguri că două pedepse vor urma, aşa cum arată El aici. Întâi, noi înşine vom veni sub judecată, şi ni se va măsura întocmai cum noi am măsurat altora. În al doilea rând, noi vom aluneca în făţărnicie. De îndată ce începem să judecăm pe alţii, devenim orbi faţă de propriile noastre defecte. Defectul mic al fratelui nostru ajunge să fie mare pentru noi, cu totul inconştienţi că avem un defect mai mare care ne împiedică vederea spirituală. Cea mai folositoare formă de judecată pentru fiecare din noi este judecata de sine.