Matei 7:1-14

Versetele 1-6 şi 12 aşază înaintea noastră principiile care trebuie să reglementeze relaţiile noastre cu oamenii, cu fraţii noştri. Încercând să găsească soluţie la această problemă, marii gânditori ai tuturor civilizaţiilor au umplut biblioteci întregi cu doctrinele lor sociale, politice, morale sau religioase; Domnului însă Îi este de ajuns un mic verset pentru a exprima şi a cuprinde soluţia Sa de înţelepciune divină, desăvârşită şi definitivă: „Toate deci câte doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“ (v. 12; comp. cu Romani 13.10). Ce regulă de aur este aceasta, pentru care fiecare zi este încă un prilej de a o pune în practică! Să învăţăm să ne punem întotdeauna în locul acelora cu care avem de-a face.Versetele 13 şi 14 ne aduc aminte că, dacă sunt doi stăpâni, sunt şi două căi şi două porţi. Calea largă este a celor mulţi, şi aceasta în ciuda unui indicator care înfioară: „Spre pieire“ (v. 13)! În schimb, puţini găsesc (pentru că puţini sunt cei care caută – vezi v. 7) „calea care duce la Viaţă“. „Strâmtă este poarta“: pe ea nu se poate intra fără a lăsa bagajele „eului“ şi ale propriei îndreptăţiri, precum şi poverile cu care vieţile noastre sunt deseori încărcate.