Versetul zilei

„Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“.

Efeseni 6:2-3 (NTR)

Matei 5:23-30 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 11 Ianuarie 2017

Matei 5:23-30

    Nedreptatea faţă de oameni (vers. 23-30)

    În versetul 23-26 El a arătat două lucruri importante: întâi, niciun dar nu este primit înaintea lui Dumnezeu dacă este prezentat în timp ce eşti nedrept faţă de oameni. Nu putem trece cu vederea greşeli făcute omului de cei care spun că sunt într-o stare bună faţă de Dumnezeu. Numai după ce s-a făcut împăcarea ne putem apropia de Dumnezeu.Apoi, în al doilea rând, dacă situaţia care a adus îndepărtarea sufletească este adusă înaintea legii, legea trebuie să-şi urmeze cursul fără milă. Cuvintele Domnului au aici fără îndoială o semnificaţie profetică. Poporul evreu avea să iniţieze un proces de judecată împotriva Lui, dar aceasta se va sfârşi în condamnarea lor. Ei încă n-au plătit „cel din urmă bănuţ“.Aşa este şi cu cazul următor. Aici El ne arată că orice jertfire este de folos numai dacă ea te conduce la o eliberare de gheena care este la capătul drumului.