Matei 5:17-22

　　　　Nu să desfiinţez, ci să împlinesc (vers. 17-20)

　　　　De la versetul 17 până la sfârşitul capitolului 5 vedem că Domnul face legătura între ceea ce dăduse El ca învăţătură şi ceea ce fusese dat prin Moise. El nu venise ca să anuleze sau să desfiinţeze ceea ce fusese dat mai înainte, ci să dea plinătatea ei – pentru că acesta este înţelesul cuvântului „să împlinesc“. El a confirmat şi a întărit tot ceea ce se spusese, cum arată versetele 18 şi 19, şi niciun cuvânt pe care l-a spus Dumnezeu nu va trece.Şi mai mult, aşa cum arată versetul 20, El preciza că dreptatea pe care o cerea legea avea în ea o plinătate care depăşea mult orice era cunoscut sau recunoscut de cărturarii şi fariseii superficiali din timpul Lui. Ei aveau o ascultare specializată în ceremonii şi ignorau adevăratul spirit al legii şi scopul pe care-l avea Dumnezeu în vedere. Dreptatea lor nu-i ducea în împărăţie.

　　　　Aprofundarea cerinţelor legii (vers. 21-22)

　　　　Prin urmare, Domnul începuse să arate că era o plinătate de înţelesuri în cerinţele legii pe care oamenii nu le bănuiau, referindu-Se la nu mai puţin de şase puncte ca ilustrare a subiectului Său. A vorbit despre poruncile a şasea şi a şaptea; apoi despre legea divorţului din Deuteronom 24.1; apoi despre jurăminte din Levitic 19.22; şi apoi despre permiterea urii faţă de duşmani, aşa cum citim în Deuteronom 23.6.În ce priveşte cele două porunci pe care El le-a citat, învăţătura Sa este în mod evident că Dumnezeu ţine seama nu numai de actul care se poate vedea, ci şi de dispoziţia lăuntrică a inimii. Ce este interzis (ca păcat) este nu numai actul uciderii sau al adulterului, ci şi ura şi pofta care se pot exprima în astfel de fapte. Judecând după acest standard, cine ar putea sta în faţa cerinţelor sfinte de la Sinai? „Dreptatea“ cărturarilor şi a fariseilor se năruie cu totul. Totuşi în amândouă aceste cazuri, după ce a expus faptul acesta, El a adăugat şi alte învăţături.