Matei 27:50-66

Lucrarea de ispăşire este împlinită, victoria este câştigată. Cu un strigăt triumfător, Hristos intră în moarte. Şi, imediat, Dumnezeu dă şi alte dovezi ale acestei victorii: „perdeaua Templului s-a rupt în două“ (v. 51), deschizând „calea cea nouă şi vie“, prin care, din acel moment, omul poate veni în prezenţa Sa „în siguranţă deplină“ (Evrei 10.19-21). De asemenea, El deschide morminte şi moartea este forţată să dea pe unii din prinşii ei, ca semn că este învinsă.Dumnezeu Se îngrijeşte apoi ca Fiul Său să primească onoarea cuvenită. Conform profeţiei, Isus este pus în mormântul unui om bogat care, cu evlavie, se preocupă de înmormântarea Sa (Isaia 53.9). Câ­teva femei, al căror devotament este consemnat, asistă la întreaga scenă. Dragostea este cea care Îl pune acum în mormânt pe Cel pe care ura Îl răstignise.De la începutul şi până la sfârşitul acestei Evanghelii, ura omului s-a înverşunat împotriva lui Isus. De când era în leagăn, ea s-a manifestat prin Irod, urmărindu-L apoi până la mormântul păzit şi pecetluit prin grija conducătorilor iudei. Soldaţii, pecetea şi piatra sunt însă tot atâtea prevederi inutile: ele nu vor servi decât la a ne demonstra în modul cel mai izbitor realitatea învierii.Ce trist este că vrăjmaşii Domnului îşi aduc aminte de lucruri pe care propriii Săi ucenici le-au uitat! (v. 63).