Matei 27:11-38

Condamnarea lui Isus de către Pilat, împotriva dreptăţii şi a visului soţiei (vers. 11-26)

　　　　Autorităţile religioase dăduseră pe Isus guvernatorului civil, şi versetele 11-25 ne spun ce se întâmpla înaintea lui. Când era cercetat de Pilat înaintea mulţimii, Domnul Isus a rost doar două cuvinte: „Tu spui“, care în limba noastră însemnează „Da“. El mărturisea deci că era în adevăr Împăratul Iudeilor, care era vina ce i se aducea în prezenţa puterii romane. Cele trei evanghelii sinoptice sunt la fel în această privinţă. Ioan scrie şi despre alte întrebări puse de Pilat şi la care Domnul a răspuns, în judecata din pretoriu, comparativ mai personală, şi spune că Pilat a ieşit de acolo de trei la mulţime. Cât priveşte cercetarea publică, la aceasta Isus n-a răspuns nimic, pentru că în adevăr nu era nimic de răspuns – aşa cum Pilat foarte repede a înţeles, deşi era uimit. El era foarte cunoscător al obiceiurilor viclene ale iudeilor şi mintea lui ageră de om al legii repede a înţeles că invidia era la baza acuzaţiei. Pe de altă parte, el se temea de popor şi vroia să fie în bune relaţii cu el.De aceea Pilat avea o gândire tulburată în mod neobişnuit. A-L condamna pe Isus însemna să-şi calce simţul juridic, de asemenea şi visul soţiei şi a intuiţiei ei. Era în mod evident agitat pentru că încercările lui de a scăpa din încurcătură nu reuşeau. Mulţimea care acuza era agitată de viclenia preoţilor şi a bătrânilor. Singura figură senină în această scenă teribilă este cea a Persoanei învinuite. Îl vedem pe Pilat renunţând practic la funcţia de judecător în acest caz şi aruncând responsabilitatea asupra poporului. Desigur, aceasta nu-l scutea de răspundere, dar încerca să-i pună pe ei sub responsabilitatea totală pentru sângele lui Mesia al lor. În versetul 25 găsim explicarea nenorocirii care a venit peste popor şi care urmăreşte paşii copiilor lor până în ziua de astăzi. Ei mai au de făcut faţă necazului cel mare înainte de a fi restabilite lucrurile potrivit cârmuirii lui Dumnezeu.

În mâna soldaţilor; răstignirea (vers. 27-38)

　　　　Baraba a fost eliberat şi Isus condamnat să fie răstignit, şi în versetele următoare (27-37) Îl vedem pe Isus în mâinile ostaşilor romani. Aici vedem batjocură grosolană, brutalitate şi în final actul răstignirii. Pentru a completa umilirea Sa, L-au numărat printre răufăcători, punând un tâlhar la stânga şi altul la dreapta. Nu era dreptate, nici milă, nici înţelegere obişnuită, fie că Se afla în mâinile autorităţii religioase sau civile sau militare. Iudeii şi naţiunile împreună se condamnau pe ei înşişi, condamnându-L pe El.