Matei 26:47-56

Făţărnicia unui ucenic fals şi zelul firesc al unuia adevărat (vers. 47-56)

　　　　Întâi vine Iuda, trădătorul, ascunzându-şi înşelătoria cu o astfel de făţărnicie încât după douăzeci de secole „sărutul trădătorului“ încă rămâne o expresie proverbială a dezgustului. În limbajul Psalmului 41.9, aici era „prietenul meu apropiat, în care mă încredeam, care mânca pâinea mea, a ridicat călcâiul împotriva mea.“ De aceea Isus i S-a adresat „Prietene“ (tovarăşe), dar i-a pus întrebarea care avea să-l cerceteze: „Pentru ce ai venit?“ Venise să-şi trădeze Stăpânul, ca să câştige cei treizeci de arginţi mizerabili.Făţărnicia dezgustătoare a ucenicului fals este urmată de zelul firesc al unui adevărat, pe care îl ştim că era Petru, cum se spune în evanghelia după Ioan. Omul încrezător în sine doarme când trebuia să vegheze, şi loveşte cu sabia când trebuia să stea liniştit; iar dacă acţiunea lui Îl discredita pe Stăpânul lui, ar fi trebuit să n-o facă. Va veni un timp când „sfinţii“ se vor „bucura în glorie“, când „laudele preaînalte ale lui Dumnezeu“ vor fi „în gura lor, şi o sabie cu două tăişuri în mâna lor, ca să facă răzbunare“ (Psalmul 149.5-7); dar aceasta va fi în timpul celei de a doua veniri a Lui, nu la cea dintâi. Fapta lui Petru era cu totul nepotrivită şi ar fi putut aduce o lovitură de sabie lui însuşi. De asemenea, ea era în întregime în afara oricărei potriviri cu atitudinea Stăpânului său, care avea la dispoziţie puteri irezistibile, şi totuşi a suferit El Însuşi să fie dus ca un miel la măcelărie, aşa cum indicase Scriptura.Când Dumnezeu a vrut să şteargă de sub ceruri cetăţile câmpiei, a trimis numai doi îngeri ca să facă acest lucru. Dacă douăsprezece legiuni ar fi fost trimise asupra lumii răzvrătite, ce s-ar fi întâmplat? Rugăciunea care i-ar fi trimis n-a fost rostită, iar lovitura lui Petru, care era mai mult pentru sine decât pentru Domnul, era absurdă. Când suntem mulţumiţi să suferim pentru că suntem creştini, suntem victorioşi spiritual; când luăm sabia, pierdem lupta spirituală şi în final pierim de sabie. Unul din motivele pentru care Reforma de acum cinci sute de ani s-a oprit pe loc şi şi-a schimbat direcţia a fost că iniţiatorii ei principali au alergat la sabie pentru apărarea ei şi prin aceasta au transformat-o într-o mişcare naţională şi politică, în loc de a fi spirituală.După aceea vedem pe Domnul tratând în linişte mulţimea care, condusă de Iuda, venise să-L aresteze. Le-a spus că era cu totul nepotrivit şi fără raţiune ce făceau. Iar în prezenţa acestei mulţimi, tăria tuturor ucenicilor s-a prăbuşit, L-au părăsit pe Domnul şi au fugit. Aşa sunt chiar şi cei mai buni oameni.