Matei 26:1-16

Domnul Şi-a încheiat învăţăturile. Acum urmează să se împlinească cele din urmă evenimente. În timp ce la Ierusalim se ţine „sfatul celor răi“ (v. 3-5), o scenă cu totul diferită se desfăşoară în Betania. Respins şi urât de mai-marii poporului Său, Isus găseşte printre credincioşii umili acceptare, iubire, dragoste şi, am putea spune, adorarea care I se cuvine. Negăsindu-Şi loc în Templu, a fost primit în casa lui Simon leprosul. I-a fost refuzată împărăţia, însă un parfum de mare preţ Îi este turnat pe cap, simbol al ungerii imperiale: această femeie Îl recunoaşte şi Îl onorează ca Mesia al lui Israel. „În timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul“ (Cântarea Cântărilor 1.12). Domnul a fost singurul care a înţeles şi a apreciat fapta ei. Dar ce contează? Din moment ce El găseşte plăcere în aceasta, nimeni nu are dreptul să o necăjească pe această femeie.Odată cu v. 14 trecem din nou la o scenă a întunericului. Trădătorul Iuda, cel care respirase şi el mirosul parfumului, îşi împlineşte dispoziţia şi îşi primeşte plata: treizeci de arginţi, preţul unui rob. Dar profetul Zaharia îl numeşte, nu fără ironie, preţ scump, pentru că era cel cu care trebuia să fie estimat Fiul lui Dumnezeu (Zaharia 11.13).