Matei 26:1-13

　　　　Ultimele zile ale Domnului pe pământ; ungerea Lui cu mir de către Maria din Betania (vers. 1-13)

　　　　Capitolul acesta ne duce înapoi la istorisirea ultimelor câteva zile ale vieţii Domnului pe pământ. Versetele de început ne dau o privire sumară din curtea marelui preot şi aflăm că era plină cu oamenii vicleni care făceau planuri cum să-L omoare. În versetele 6-13 ne întoarcem de la relele cele mai îngrozitoare din societatea sus-pusă ca să privim un act al iubirii şi al devotamentului într-o casă modestă, în care locuiam unii din rămăşiţa credincioasă. Din Ioan 12 înţelegem că femeia acesta era Maria din Betania. Ea I-a uns desigur şi capul, şi picioarele; dar Matei, subliniind caracterul Său împărătesc, menţionez că I-a uns capul, cum se potriveşte unui împărat. Ioan, subliinind Dumnezeirea Sa, ne spune că I-au fost unse picioarele, deşi un mare slujitor ca Ioan Botezătorul nu era vrednic să-I dezlege sandalele.Ucenicii au fost cu totul neînţelegători ai acestei fapte de devotament, privind-o ca o risipă. Nemulţumirea lor a fost instigată de Iuda Iscarioteanul, aşa cum ne arată evanghelia după Ioan, totuşi îi dădea pe faţă cum se gândeau mai întâi la bani şi apoi la cei săraci, în timp ce erau neştiutori şi înconjuraţi de mister cu privire la moartea Sa apropiată. Femeia aceea însă nu se gândea nici la banii, nici la săraci. Hristos îi umplea viziunea, iar El ştia cum să-i interpreteze fapta. Foarte posibil, ea a acţionat mai mult din instinct decât din intelingenţă; dar ea era conştientă că moartea Îl ameninţa acum pe Acela care era obiectul iubirii şi închinării ei, iar Domnul a primit ceea ce a făcut ea, ca fiind pentru înmormântarea Sa. Şi nu numai că El a aprobat-o, dar a şi rânduit ca fapta ei de devotament să fie amintită oriunde se vesteşte evanghelia. Şi aşa a fost.