Matei 25:14-30

Parabola talanţilor (vers. 14-30)

　　　　Parabola robilor şi a talanţilor este introdusă ca să întărească îndemnul la veghere dat în versetul 13; şi ea ne arată cum venirea Fiului Omului va pune la probă pe toţi care iau acest loc de a fi robi ai Săi, şi va duce la aruncarea afară a tot ce nu este real. Este un gând întocmit ca să ne trezească pe toţi, că în timpul absenţei Sale Domnul a încredinţat „bunurile“ Sale celor ai Săi. Interesele Lui au fost puse în mâinile noastre şi nu putem evita punctul principal al parabolei, spunând: „Eu nu am un dar special şi de aceea ea nu mi se aplică şi mie.“

Deosebire între daruri şi puterea fiecăruia

　　　　Stăpânul a dat bunurile sale robilor săi, „fiecăruia“ dintre ei, şi a făcut deosebirea necesară de a aprecia capacitatea fiecăruia; şi în felul acesta el a rânduit „fiecăruia după puterea lui“. Putem face deci deosebire între darurile care ni se încredinţează şi capacitatea sau îndemânarea pe care o avem, amintindu-ne întotdeauna că Domnul aranjează relaţia dintre aceste două lucruri. Abilităţile noastre ne vor adăposti puterile naturale şi spirituale, iar dacă ele nu sunt destul de mari pentru cinci talanţi sau pentru doi, ar putea fi o povară pentru noi. Dacă va fi aşa, Domnul ne cunoaşte situaţia şi ne dă numai unul. Putem face legătură cu darurile despre care este vorba în Romani 12.6-15, care au un astfel de caracter încât să se potrivească pentru toţi cei credincioşi. Oricum ar fi darul primit, mare sau mic, lucrul important este să-l folosin cu toată puterea noastră.

Contrast între adevăraţii robi şi cei care nu-L cunosc pe Domnul

　　　　Aceeaşi hărnicie s-a arătat de robii care primiseră cei cinci talenţi şi cei doi talanţi. Fiecare a reuşit să dubleze ceea ce i se încredinţase, şi când Stăpânul lor S-a întors S-a întors, amândoi au avut parte egală în aprobarea şi răsplata Lui. Este de notat din nou că în această parabolă contrastul este nu între mai multă sau mai puţină credincioşie şi hărnicie, care ar caracteriza pe robii adevăraţi, ci între cei care erau robi reali, deşi măsura abilităţii lor era deosebită, şi acela care nu era deloc un adevărat rob. Cel care primise un talent l-a ascuns în pământ, în loc să-l folosească pentru interesul stăpânului; şi a făcut acest lucru pentru că nu avea o cunoaştere reală a stăpânului său. Pretindea că îl cunoştea, că era un om aspru, care seceră de unde n-a semănat, de care să te temi. Stăpânul lui l-a primit pe baza cunoaşterii pe care el pretindea că o are, şi i-a arătat că dezvinovăţirea lui doar i-a agravat vina, pentru că dacă el ar fi fost un om aspru, acesta i-ar fi fost un motiv în plus pentru folosirea cu toată seriozitatea a talentului care i s-a încredinţat.În realitate stăpânul nu era nicidecum un om aspru, aşa cum mărturisea tratamentul lui faţă de robii care fuseseră buni şi credincioşi. De fapt, robul acesta nu avea o cunoaştere adevărată a stăpânului său, nicio legătură adevărată cu el. Ca rezultat, el a pierdut tot ce i se încredinţase şi a fost aruncat în întunericul de afară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor, aşa cum se arată şi despre robul necredincios de la sfârşitul capitolului dinainte (12.51).În parabola asemănătoare din Luca 19 (vers. 12-26), deosebirea este făcută între nişte robi cu nivelul lor de zel şi credincioşie, şi ei sunt răsplătiţi. Robul care avea o singură mină suferă o pierdere, dar nu este aruncat în întunericul de afară. Este bine să notăm că în amândouă cazurile greşeala se vede la acela căruia i se încredinţase cel mai puţin. Dacă ne cercetăm inimile, vom recunoaşte că dacă suntem capabili numai de lucruri mici, tendinţa noastră este să nu facem nimic. Desigur, Domnul va răsplăti pe robul care, deşi are o mică îndemânare, face lucrurile mici cu zel şi credincioşie.