Matei 22:34-40 (F. B. Hole)
de F. B. Hole - 11 Ianuarie 2017
-
Categorii:
- Matei - comentarii F. B. Hole
Matei 22:34-40
Dragostea – porunca cea mai mare (vers. 34-40)
Răspunsul Domnului a uimit pe toţi care l-au auzit. Desigur, era cu totul nou pentru ei, chiar şi pentru farisei, care niciodată nu fuseseră în stare să-i facă pe saduchei să amuţească în felul acesta. Auzind, fariseii au venit împreună, şi unul din ei a pus Domnului întrebarea lui despre lege, aducând înainte un lucru pe care deseori îl discutaseră între ei. El se gândea la cele zece porunci din Exod 20, însă Domnul l-a îndreptat spre Deuteronom 6.5 şi a adăugat Leviticul 19.18. Cerinţa legii este rezumată într-un cuvânt: dragostea. Întâi, dragostea faţă de Dumnezeu; în al doilea rând, dragostea pentru aproapele. Când apostolul Pavel ne spune că „dragostea este împlinirea legii“ (Rom. 13.10), el doar spune cu alte cuvinte ceea ce a spus Isus aici (vers. 40).Cele trei parabole i-au adus faţă în faţă cu harul evangheliei; celor trei întrebări li s-a răspuns în aşa fel încât să imprime asupra lor dragostea, ca cerinţa supremă a legii. Faţă de această dragoste ei erau străini.