Matei 22:15-33

Un principiu divin: ce este al Cezarului şi ce este al lui Dumnezeu (vers. 15-22)

　　　　Fariseii erau acum dezamăgiţi, cum se vede şi din faptul că au ajuns la o alianţă cu irodianii, pe care îi dispreţuiau. Întrebarea lor cu privire la tribut era gândită cu viclenie, ca să-L facă să-Şi piardă bunul nume faţă de Cezar sau faţă de popor. Au început cu ceea ce intenţionau să fie o măgulire, care însă era o simplă afirmaţie a adevărului. El era adevărat. El îi învăţa pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. El era în totul mai presus de toţi ceilalţi. Cerându-le moneda pentru tribut, El le-a arătat că în mod evident ea era pentru Cezarul, pentru că chipul lui era pe ea. Dacă este a Cezarului, să-i fie dată lui; dar apoi El îi pune în prezenţa lui Dumnezeu. Au dat ei lui Dumnezeu lucrurile care erau ale Lui? Acest răspuns minunat nu numai că i-a uimit, dar i-a şi atins în conştiinţa lor, încât au plecat. Domnul Isus a precizat un principiu mare, aplicabil tuturor dintre noi, atât timp cât suntem sub autoritatea oricărui fel de Cezar. Trebuie să dăm Cezarului toate drepturile lui, dar lucrurile care sunt ale lui Dumnezeu sunt mult mai înalte şi mai mari decât tot ce este al lui.

Învierea care ne conduce într-o altă lume; necunoaşterea Scripturii şi a puterii lui Dumnezeu (vers. 22-33)

　　　　Întrebarea expusă de saduchei era bine gândită cu un obiect dublu, să-L încurce pe Isus şi să-şi bată joc de credinţa în înviere, care pentru mintea lor însemna numai o restabilire pentru viaţă în condiţiile obişnuite în lumea aceasta. Fără îndoială, ei se simţeau siguri că în final Isus Se va ruşina şi ei înşişi vor fi întăriţi în necredinţa lor. Dar răspunsul Domnului a arătat că învierea ne introduce într-o altă lume, unde predomină condiţii diferite; şi El a citat Exod 3.6, arătând că în zilele lui Moise, patriarhii existau într-o altă lume, deşi încă nu erau înviaţi din morţi. Faptul că duhurile lor erau acolo, garanta că în cele din urmă ei vor fi acolo în trupuri înviate.În acele zile preoţii erau în majoritatea lor din secta saducheilor, şi Domnul nu i-a cruţat în mustrarea lor directă. „Vă rătăciţi“ au fost cuvintele Sale neatrăgătoare, şi le-a indicat sursa greşelii lor: ei nu cunoşteau nici Scripturile, pe care ziceau că le explică, nici puterea lui Dumnezeu, Căruia mărturiseau că Îi slujesc. Această dublă greşeală este la baza întregii necredinţe religioase moderne. Întâi, Scripturile sunt deseori citate greşit şi întotdeauna înţelese greşit. În al doilea rând, în gândirea lor Dumnezeu este atât de dezgolit de puterea şi de gloria Sa, încât se crează dificultăţi fără număr. Să fie recunoscută puterea Sa, şi dificultăţile vor înceta să existe.