Matei 21:33-46

O altă parabolă ilustrează starea jalnică a poporului şi a răilor săi conducători. Dumnezeu aştepta roade de la via Sa, Israel. Nu neglijase nimic din ce trebuia să facă pentru a le obţine (comp. cu Isaia 5.1,2). Evreii însă (şi oamenii în general) au dovedit nu numai incapacitatea lor de a le produce, ci şi un duh de răzvrătire şi de ură împotriva Stăpânului tuturor lucrurilor. Ei nu numai că nu i-au recunoscut, dar i-au şi respins pe slujitorii Acestuia, pe profeţi, iar acum se pregătesc să-L înlăture – şi încă în ce fel – pe Însuşi Moştenitorul, pentru a rămâne ei singurii stăpâni peste moştenire – adică peste lume (1 Tesaloniceni 2.15).Domnul întâi îi provoacă pe aceştia să-şi rostească propria sentinţă (v. 40,41), apoi le arată că El Însuşi este „piatra din capul unghiului, aleasă şi preţioasă“, pe care Dumnezeu o pusese în Israel, însă pe care ziditorii (căpeteniile iudeilor) nu o doriseră, potrivit cu Psalmul 118.22,23. Astfel El a devenit, în acelaşi timp, şi piatra unghiulară a unei „case spirituale“, Adunarea, şi „o stâncă de cădere“ pentru cei neascultători (1 Petru 2.4-8). Conform acestui pasaj, Domnul Hristos este, în esenţă, piatra de încercare a credinţei: Preţioasă înaintea lui Dumnezeu şi având acelaşi preţ şi pentru noi, cei care credem, El este respins de oameni şi devine o „piatră de poticnire“ pentru cei necredincioşi.