Matei 20:17-34

Este o problemă intimă şi deosebit de solemnă, cu privire la care Domnul Isus caută înţelegerea ucenicilor Săi: este vorba de suferinţele şi de moartea care-L aşteptau la Ierusalim. Mama lui Iacov şi a lui Ioan alege însă tocmai acest moment pentru a-I cere Domnului să-i satisfacă interesele: ea ar fi fost mândră să-şi vadă fiii ocupând locurile de cinste în Împărăţia lui Mesia; iar ceilalţi zece aleg tot acest moment pentru a-şi arăta indignarea. Nemulţumirea lor se născuse, probabil, nu din faptul că cererea acelei mame era egoistă şi inoportună, ci pentru că, în taină, fiecare avea ambiţia de a ocupa acel loc (Luca 22.24). Ce trist că, după tot ce le spusese Domnul şi după ce aşezase un copilaş în mijlocul lor, ei nu înţeleseseră şi nu reţinuseră nimic! Dar să nu-i judecăm! Cât de greu ne este şi nouă să ne însuşim lecţiile: aceleaşi lecţii! Cât de mult semănăm cu ei!Atunci Învăţătorul, fără niciun reproş, cu o răbdare nesfârşită, Îşi reia învăţăturile, recurgând, de astă dată, la propriul Său exemplu, cel din v. 28, tema eternă a adorării celor răscumpăraţi.Urmându-Şi calea care suia spre Ierusalim, Isus vindecă doi orbi la porţile Ierihonului. Subliniem la aceştia frumoasa stăruinţă a credinţei lor, iar la Domnul, compasiunea Sa fără margini.