Matei 20-1-16

Parabola lucrătorilor în vie; răsplata (vers. 1-16)

　　　　Capitolul acesta începe cu parabola stăpânului casei şi a lucrătorilor lui, care în versetul 16 ne aduce înapoi la versetul 30 din capitolul anterior, cu noi cunoştinţe. Parabola are şi o referire la întrebarea lui Petru, care dorea să ştie mai multe despre răsplată, deoarece era pusă în contrast diferenţa de tratament dată de stăpânul viei între cei care i-au servit ca urmare a unei învoieli, şi cei care au lucrat fără vreo învoială, numai cu simpla încredere că el le va da „ce este drept“.Noi toţi putem înţelege ce au simţit acei dintâi lucrători, şi plângerea că li s-a făcut nedreptate, pentru că ei au purtat greul şi arşiţa zilei. Care lucrător n-ar fi înclinat să gândească la fel ca ei? Dar stăpânul casei a preţuit foarte mult acea încredere în „ce va fi drept“ în gândul lui şi credinţa în cuvântul lui, care au caracterizat pe cei veniţi mai târziu. El avea dreptul să facă ce vroia cu banii săi, şi atât de plăcută i-a fost credinţa lor, încât a dat celui din urmă ca şi celui dintâi. Şi dându-le banii, a început cu cei din urmă. În felul acesta cel din urmă a fost dintâi şi cel dintâi, cel din urmă.Aici este o lecţie care ne ia tuturor mult timp s-o învăţăm. Domnul nu va subaprecia lucrarea, dar El va aprecia chiar mai mult simpla credinţă în El Însuşi – dreptatea Lui, înţelepciunea Lui, cuvântul Lui – care va merge să-L slujească, chiar dacă ar fi spre sfârşitul zilei, fără multă gândire la răsplată sau vreo încercare de tocmeală. Credinţa şi dragostea care îl va face pe cineva să-L slujească în felul acesta. Îi este mai plăcută Lui decât lucrarea reală pe care ei ar fi în stare s-o împlinească. Ne va fi de folos dacă citim, observăm, învăţăm şi gândim la această parabolă.