Matei 19:13-22

Împărăţia cerurilor – pentru cei care sunt ca nişte copilaşi (vers. 13-15)

　　　　După aceea Domnul dă copiilor adevăratul lor loc. Ucenicii au arătat spiritul lumii când i-au tratat ca fără importanţă, atât de mult încât aducerea lor la Domnul Isus le era un deranj. În felul acesta ei arătau că încă nu învăţaseră lecţia dată de El în versetele de la începutul capitolului 18. Domnul, dimpotrivă, Şi-a pus mâinile peste ei ca binecuvântare şi a rostit cuvintele memorabile; „Lăsaţi copilaşii şi nu-i opriţi să vină la Mine, pentru că împărăţia cerurilor este a unora ca ei.“

Tânărul bogat. Ce-mi mai lipseşte? (vers. 16-22)

　　　　Vine apoi cazul tânărului bogat care pretindea că a ţinut legea, adică poruncile în legătură cu datoria omului faţă de aproapele lui. Domnul nu i-a tăgăduit pretenţia, încât părea că el fusese fără vină în ce priveşte observarea ei exterioară. Totuşi el era foarte greşit, gândind că, făcând unele lucruri bune, ar putea avea viaţă etenră. Venind pe acest teren, Domnul Isus îndată îl pune la probă, şi la acest test el cade în întregime. „Ce îmi mai lipseşte? A fost întrebarea lui, şi răspunsul a fost ales ca să-i arate că era lipsit de credinţa care deosebeşte gloria lui Isus, şi care prin urmare l-ar fi făcut să părăsească toate pentru a-L urma.El se apropiase de Isus cu cuvintele redate în Marcu 10.17 astfel: „Bunule Învăţător.“ Şi Domnul nu vroia să accepte epitetul „bunule“ dacă nu Îi era adresat ca rod al recunoaşterii Dumnezeirii Sale. „Nimeni nu este bun, decât Unul singur, Dumnezeu“ (Marcu 19.18), deci dacă Isus nu era Dumnezeu, nu era bun. Dacă acest tânăr ar fi recunoscut Dumnezeirea Celui care îi spusese: „Urmează-Mă“ toate „proprietăţile“ lui care erau multe ar fi fost ca nimic pentru el, şi L-ar fi urmat bucuros pe Isus. Am recunoscut, fiecare dintre noi, gloria lui Isus, încât să fim curăţiţi de iubirea lucrurilor pământeşti?