Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Matei 18:18-19 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 11 Ianuarie 2017

Matei 18:18-19

A lega şi a dezlega – lucrare a adunării (vers. 18-19)

    Este de notat că Domnul nu merge mai departe, să spună ce să facă adunarea; fără îndoială, pentru că greşelile sunt de multe feluri şi în măsuri de gravitate foarte diferite, încât nicio indicaţie nu s-ar aplica la toate cazurile. Versetul 18 totuşi dă ideea că vor fi cazuri în care adunarea va trebui să „lege“ pe cel care a lucrat rău, şi altele în care acţiunea va fi de natură să „dezlege“. Aici aflăm că ceea ce se spusese mai înainte numai lui Petru, acum se spune adunării. Pentru a împlini corect această situaţie trebuie dependenţă de Dumnezeu şi rugăciune către Dumnezeu.Mai mult, chiar în zilele de la început şi în cele mai favorabile împrejurări era greu, dacă nu imposibil, să se strângă toată adunarea într-un singur loc. De aceea în versetele 19 şi 20 Domnul aduce lucrurile până la cea mai mică pluralitate posibilă, arătând că puterea rugăciunii şi a acţiunii adunării nu depind de număr, ci de Numele Său. În cazul copilaşului şi al împărăţiei punctul important era „în Numele Meu“ (vers. 5). În cazul fratelui şi al adunării, lucrul hotărâtor este „pentru Numele Meu“. Întreaga greutate a autorităţii este pusă aici.